Buletin românesc fals utilizat în Franța pentru muncă, depistat la frontieră în posesia unui bărbat din Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

Vineri, 9 aprilie, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, P.M., în vârstă de 35 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în Franţa, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind suma de 130 de euro. A folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă şi pentru a închiria o locuinţă în Franţa.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

O tânără a încercat să iasă din țară cu cartea de identitate a cumnatei sale. Voia să ajungă în Franța

Un român și-a cumpărat carte de identitate falsă din Italia pentru că a lui expirase

O româncă care voia să meargă la muncă în Germania s-a legitimat la frontieră cu buletinul surorii ei

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?