Câteva sute de semnături s-au strâns în cadrul unei campanii inițiate împotriva birocrației din România.
„Semnează pentru a nu te mai deplasa la ghișee ori de câte ori o instituție are nevoie de o informație ce se află în posesia alteia. Semnează pentru a te scuti să duci adeverințe din dreapta în stânga. Semnează pentru mai puțin stres. Semnează pentru modernizarea statului român”, este îndemnul inițiatorului campaniei, Leon-Sebastian Barbu.
Acesta a explicat de ce este nevoie de o lege antibirocrație, iar cei interesați pot semna AICI pentru „Legea Antibirocrație – solicităm aprobarea ei prin O.U.G.”
Textul petiției:
„Semnează pentru a nu te mai deplasa la ghișeele instituțiilor românești ori de câte ori o instituție are nevoie de o informație ce se află în posesia alteia.
Semnează pentru ca orice informație aflată deja în posesia statului român să fie transferată între instituții, pentru a te scuti pe tine să duci adeverințe din dreapta în stânga.
Semnează pentru mai mult timp liber și mai puțin stres. Semnează pentru modernizarea statului român.
În anii 2017/2018 PNL, aflat atunci în opoziție, propunea în parlamentul României un proiect legislativ extraordinar de simplu și totodată extraordinar de util oricărui cetățean și anume: interzicea oricărei instituții să mai solicite unui cetățean documente privind informații pe care o altă instituție le deține deja.
Acest proiect nu a trecut de parlament la vremea respectivă, fiind respins atât în Senat cât și în Camera Deputaților.
Proiectul de lege a fost propus spre dezbatere în Senatul României prin adresa nr. Bp 607 / 29.11.2017, detalii complete despre proiect pot fi găsite online pe site-ul acestuia.
De asemenea, proiectul de lege a fost propus spre dezbatere și Camerei Deputaților fiind înregistrat cu nr. PLX 275 / 02.05.2018.
Proiectul a fost prezentat și în presa vremii.
Mai mult decât atât, însuși actualul premier Ludovic Orban solicita la acea vreme într-o petiție online susținerea acestei propuneri legislative inițiate de nu mai puțin de 42 de parlamentari, cu o singură excepție, toți de la PNL.
Propunerea noastră este ca guvernul de astăzi să discute în ședință de guvern și să aprobe cât mai curând, prin ordonanță de urgență, acest proiect respins în 2018 de către parlament pe motive puerile.
De ce este important? De ce era foarte bună această lege ?
Exemplu 1: O primărie oferă unei familii diverse forme de sprijin financiar și solicită acestei familii să aducă adeverințe de venit de la ANAF. Astfel, pune acea familie pe drumuri în loc să își obțină acest tip de informație singură direct ANAF ți prin metode informatice încă din anul 2012 când ANAF a implementat aplicația PATRIMVEN.
Schimbul de informații între Ministerul Finanțelor Publice și autoritățile administrației publice locale pentru crearea depozitului de date comun PatrimVen a fost reglementat prin Ordinul comun al ministrului Finanțelor Publice nr. 1736/2012 și al ministrului Administrației şi Internelor nr. 279/2012.
Dar cum acest ordin comun nu a și obligat primăriile să scutească cetățeanul de drumuri inutile, nici până în 2020 acest mod de lucru informatizat nu a devenit faptic operațional.
Exemplu 2: Orice cetățean din țara asta a trebuit cel puțin o dată să depună un cazier judiciar, un certificat fiscal, un certificat de naștere, un certificat de căsătorie, un certificat de deces sau o adeverință de venit. Toate aceste documente și multe altele prezintă informații deja deținute de diverse alte instituții.
O astfel de ordonanță de urgență ar obliga instituțiile din România să se informatizeze cu adevărat și într-un ritm mai alert decât o fac de 30 de ani.
Solicităm acum guvernului să își ducă proiectul inițiat în 2017 până la capăt și să îl facă să devină o realitate.
Petiția va fi înmânată printr-o solicitare asumată în scris, adresată guvernului României în baza OG 27 / 2002, cu anexarea semnăturilor adunate prin prezenta petiție.
ROMÂNIA: Peste 3.000 de oameni au semnat o petiție prin care cer pedeapsa cu moartea pentru rockeri
Copiii invizibili ai Spaniei: Birocrații de la București ignoră peste 200 de minori români
Opt bebeluși au fost ținuți la morga din Ploiești ani de zile din cauza părinților și birocrației