Meteorologii au emis sâmbătă, 19 noiembrie, o atenţionare Cod galben de ninsori în 11 judeţe situate în zona Moldovei şi a Munteniei, care va intra în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică la ora 10:00.
Conform atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), la începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri.
În zona deluroasă şi montană a Moldovei trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei.
Judeţele atenţionate de meteorologi, în totalitate, sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, iar parţial: Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.