Echipele mixte de control, formate din polițiști de frontieră, polițiști, imigrări și jandarmi, au intensificat verificările în incinta aeroporturilor și porturilor, descoperind mai mulți cetățeni care încercau să părăsească țara fără a îndeplini condițiile legale. Printre aceștia s-au aflat minori neînsoțiți sau fără documente justificative, precum și adulți cu documente anulate.
Polițiștii de frontieră au efectuat peste 33.000 de verificări în aplicația eDAC, conectată la bazele de date relevante ale autorităților române și ale celor din Spațiul Schengen, pentru a stabili valabilitatea documentelor și a condițiilor de călătorie ale persoanelor. Aceste acțiuni sunt esențiale pentru menținerea securității și legalității în spațiul Schengen, integrat de România prin frontierele aeriene și maritime.
Controale acte în aeroporturi – Cazuri relevante
Minor neînsoțit la aeroportul din Craiova
Pe 19 iunie 2024, o patrulă mixtă a verificat un tânăr neînsoțit la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova. S-a constatat că acesta era minor, neavând încă 16 ani împliniți. În consecință, i-a fost întreruptă călătoria spre Italia și a fost redirecționat către părinții săi.
►►► Documentele necesare pentru călătoria copiilor români în străinătate
Alt minor neînsoțit la Aeroportul Henri Coandă
O situație similară a fost întâlnită la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, unde un minor neînsoțit a fost depistat în apropierea unei porți de îmbarcare pentru o cursă spre Frankfurt. Și în acest caz, minorul a fost redirecționat către zona publică, unde se aflau părinții săi.
Mamă fără documente justificative la aeroportul din Iași
Pe Aeroportul Iași, polițiștii de frontieră au verificat o femeie cetățean român care călătorea cu fiica sa minoră spre Charleroi, Belgia. S-a constatat că mama nu deținea documentele necesare pentru a ieși din țară împreună cu copilul, astfel călătoria lor a fost întreruptă.
Documente anulate la Aeroportul Henri Coandă
Pe 22 iunie 2024, trei cetățeni români intenționau să călătorească spre Hamburg și Roma de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. În urma verificărilor, s-a descoperit că documentele acestora erau anulate. În lipsa altor documente valabile, nu li s-a permis ieșirea din țară.
Acțiunile de control vor continua
Ministerul Afacerilor Interne asigură cetățenii că acțiunile de control vor continua, cu scopul de a preveni și combate posibile fapte ilegale. Echipele mixte vor desfășura controale punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor și porturilor, pentru a menține securitatea și legalitatea călătoriilor internaționale.