Skip to content

Copiii nu pot ieși din România fără documente de călătorie adecvate

conditii iesire din romania pentru copii minori

Poliția de Frontieră Română nu permite ieșirea din țară a minorilor români pentru care nu există documente de călătorie adecvate.

De exemplu, numărul cetățenilor români minori cărora nu li s-a permis să iasă din țară prin punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni a fost de 195 de la începutul anului 2022.

Cauzele care duc la întreruperea călătoriei sunt reprezentate de nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005, care reglementează condițiile de ieșire din țară ale cetățenilor români minori. De cele mai multe ori, participanții la traficul transfrontalier ajungeau în punctele de trecere a frontierei fără a avea împuternicirea unui părinte, fără a avea cazier judiciar ori chiar fără document de călătorie.

 Cum puteţi ieşi din ţară cu minori? DOCUMENTELE NECESARE şi condiţiile de călătorie în străinatate pentru copiii români

Pentru a evita neplăcerile prilejuite de întreruperea călătoriei în punctul de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră recomandă participanților la trafic să se informeze din timp cu privire la condițiile de călătorie și la actele necesare, mai ales în situația în care călătoresc împreună cu un minor.

În primul rând, minorul trebuie să posede un document de călătorie valabil – pașaport sau carte de identitate (în cazul minorului care a împlinit 14 ani). Atenție: certificatul de naștere NU este document de călătorie!

Totodată, polițiștii de frontieră reamintesc că minorii pot ieși din țară numai însoțiți de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinților sau al reprezentantului legal.

Copil ascuns de mamă sub o pătură pentru a-l scoate ilegal din România

În situația în care minorul iese din țară însoțit de către un părinte, la controlul de frontieră are obligația de a prezenta acordul scris al celuilalt părinte (declarație notarială). Această declarație dată de către părinte/ reprezentantul legal poate avea o valabilitate de maxim 3 (trei) ani.

Dacă minorul a fost încredințat spre creștere și educare unuia dintre părinți, dovada trebuie făcută la controlul de frontieră prin sentința definitivă.

Pentru situațiile în care minorii ies din țară însoțiți de către o persoană fizică majoră alta decât părinții ori reprezentantul legal, aceasta trebuie să prezinte și extrasul de cazier judiciar.

Copil de cinci ani, ascuns sub bancheta unui microbuz pentru a fi scos ilegal din țară

Conform legislației în vigoare, minorii cetățeni români cu domiciliul/ reședința în străinătate, care se deplasează în țara în care au domiciliul/ reședința nu mai trebuie să prezinte declarația părinților/tutorilor la ieșirea din România. Trebuie doar să facă dovada domiciliului/reședinței în străinătate printr-un document oficial.