Skip to content

Doi patroni de spălătorie auto din Marea Britanie, traficanți de migranți via Moldova și România

Doi patroni de spălătorie auto din Marea Britanie, traficanți de migranți via Moldova și România

Doi bărbați care conduceau o rețea de trafic de persoane din Caerphilly, un oraș și o unitate administrativă în sudul Țării Galilor, pentru a muta mii de migranți în Europa au fost condamnați în urma unei investigații a Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității Organizate din Marea Britanie.

La suprafață, Dilshad Shamo, în vârstă de 41 de ani, și Ali Khdir, în vârstă de 40 de ani, păreau să administreze o franciză de spălătorie auto de succes în orașul galez. Cu toate acestea, ei erau supravegheați de ofițeri ai NCA (National Crime Agency – Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie) care descoperiseră rolurile lor într-o vastă rețea de trafic de persoane. Investigația a fost sprijinită de Poliția din Gwent.

Shamo și Khdir lucrau ca parte a unei organizații criminale mai mari pentru a facilita transportul migranților din Irak, Iran și Siria prin Turcia, Belarus, Moldova și Bosnia, ajungând în Italia, Croația, România, Bulgaria, Slovenia, Germania și Franța. Mulți dintre acești migranți sunt suspectați că au ajuns în Regatul Unit, se arată într-un comunicat al NCA din 22 noiembrie.
Șofer român de TIR, găsit vinovat pentru trafic de migranți. Urmează condamnarea

Migranților li se ofereau trei niveluri de servicii – cel mai simplu presupunea traversarea pe jos sau cu un camioane de marfă ori un vehicul mai mic, următorul includea transportul cu nave cargo sau iahturi, iar nivelul superior implica transportul cu avionul.

Banii erau depuși prin „sistemul de plăți” Hawala din Irak și Istanbul, care aranjau și obțineau fonduri de la migranți ce călătoreau pe anumite rute. Shamo și Khdir foloseau Whatsapp pentru a comunica cu traficanți de persoane din Europa. După ce se primea un depozit, aceștia primeau un „OK” pentru a muta migranții pe o anumită rută sau într-un anumit interval de timp.

Sistemul Hawala este alcătuit din intermediari care operează în cadrul unui sistem informal de transfer de bani utilizat în special în Orientul Mijlociu, Asia de Sud și anumite părți ale Africii și Europei. Este bazat pe încredere și rețele de intermediari (denumiți „hawaladari”) care transferă fonduri fără a utiliza instituții financiare formale precum bănci.

În limba arabă, termenul Hawala (حوالة) înseamnă transfer sau remitere. Este derivat din verbul arab ḥawwala (حوّل), care înseamnă „a transfera” sau „a muta”. Termenul este folosit pentru a desemna procesul de transmitere a unei sume de bani sau a unei obligații de la o persoană la alta, de obicei prin intermediul unui terț.

În context financiar, Hawala implică transferul de bani sau datorii fără a muta efectiv fonduri fizice, bazându-se pe un sistem de încredere și pe intermediari, ceea ce îl face o metodă populară și tradițională de tranzacționare în multe părți ale lumii arabe și ale Asiei de Sud.

De asemenea, cei doi traficanți foloseau aplicații de mesagerie și social media pentru a distribui videoclipuri de la persoane care deja făcuseră călătoria, astfel încât să-și promoveze rutele. Într-un videoclip, o familie care călătorea cu avionul explică ruta și declară: „Suntem foarte fericiți… acesta este viza, Dumnezeu să-l binecuvânteze, suntem foarte fericiți”.

În alt videoclip, un bărbat care călătorește cu un camion HGV spune către cameră: „Acord pe ruta cu camionul, acord pentru traversare cu știința șoferului. Aici avem bărbați, femei și copii. Mulțumim lui Dumnezeu, ruta a fost ușoară și bună.”

Shamo și Khdir au fost arestați pentru prima dată în aprilie 2023. Înainte de a fi duși în custodie, Khdir i-a spus lui Shamo: „spune-le doar că cumpărăm și vindem mașini, spune doar că transferăm bani din țara noastră de origine.” Ambii au refuzat să răspundă la întrebări în timpul interogatoriului.
MAREA BRITANIE: Român, arestat în aeroport pentru trafic de migranți. Venea spre București

Cei doi au fost acuzați în februarie 2024 de infracțiuni legate de facilitarea migrației prin Europa. Ambii s-au prezentat în fața Curții de Coroană din Cardiff pentru proces pe 11 noiembrie. După zece zile de audieri, ambii și-au recunoscut astăzi pe 22 noiembrie vinovăția pentru toate infracțiunile. O altă ședință va avea loc luni, înainte de pronunțarea sentinței.

„Ali Khdir și Dilshad Shamo duceau o viață dublă, deși la suprafață păreau să conducă o spălătorie auto de succes, în realitate făceau parte dintr-un grup prolific de trafic de persoane care muta migranți în Europa și primea mii de lire sterline în schimb. Dovezile noastre au arătat că migranții transportați de Khdir și Shamo ajungeau în țări din UE, iar noi considerăm că aceste călătorii au continuat și ar fi continuat spre Regatul Unit”, a explicat comandantul NCA, Derek Evans.

Ofițerul a mai precizat că instituția a muncit intens pentru a reconstrui traseele și pentru a demonstra rolurile importante pe care le aveau în grup, de la promovarea serviciilor lor prin videoclipuri până la lăudarea călătoriilor reușite pe grupurile de mesagerie.

„Criminali precum Khdir și Shamo pun în pericol nenumărate vieți, transportând persoane vulnerabile prin Europa într-o încercare nerușinată de a face bani. Luăm măsuri împotriva rețelelor de trafic de persoane și nu ne vom opri până nu vom destrăma aceste rețele și nu vom face dreptate”, a declarat ministrul pentru Securitatea Frontierei și Azil, Dame Angela Eagle.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!