Skip to content

Europa bate la ușa Casei Albe. Se vor așeza UE și SUA la masa negocierilor?

Europa bate la ușa Casei Albe. Se vor așeza UE și SUA la masa negocierilor?

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, va călători duminică la Washington și va purta luni discuții cu oficiali americani, cu scopul de a ajunge la un acord privind tarifele vamale, a anunțat un purtător de cuvânt al UE.

Vizita are loc la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a anunțat reducerea unor tarife vamale impuse recent Uniunii Europene și altor state și o pauză de 90 de zile până la aplicarea lor efectivă. Ca răspuns, UE a decis să suspende aplicarea tarifelor de retorsiune, a precizat joi Comisia Europeană.
►►► UE ripostează: Tarife dure pentru produsele americane, de la whisky la hârtie igienică

Comisarul pentru comerț merge la Washington pentru a încerca să semneze acorduri. Pe asta ne concentrăm acum”, a declarat Olof Gill, purtătorul de cuvânt pentru comerț al Comisiei Europene, într-un interviu pentru postul irlandez RTE Radio, vineri.

Gill a adăugat că toate opțiunile rămân pe masă în cazul în care discuțiile nu duc la un rezultat favorabil.

Spațiu pentru progres

Potrivit lui Gill, nu este pe deplin clar ce solicită SUA din partea UE, însă pauza în aplicarea tarifelor ar putea crea un nou cadru de dialog, cu posibilități reale de progres. „Avem multe de oferit și suntem gata să discutăm”, a mai spus oficialul european.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!