Gunoaie trimise ilegal din Marea Britanie în România ca obiecte de uz casnic

Polițiștii de Frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o firmă din București care efectua activități de import ilegal de deșeuri în România.

Acestea erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind obiecte casnice second hand.

În data de 20 februarie 2020, o echipă mixtă formată din polițiști, vameși, inspectori de la Protecția Consumatorului, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică din Constanța a controlat 16 containere descărcate de pe o navă sub pavilion olandez.

Aceasta tocmai sosise din direcția Marea Britanie în Portul Constanța Sud Agigea.

În timpul controlului s-a constatat că în documentele prezentate la Vamă, marfa figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, dar erau de fapt deșeuri inutilizabile.

A fost percheziționat și sediul din București al firmei, precum și trei puncte de lucru ale acesteia din Capitală și  județul Ilfov.

Sunt cercetați doi cetățeni români în vârstă de 36 și 33 de ani, dar și un cetățean britanic în vârstă de 34 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de export sau import de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.

Bunurile vor fi returnate la expeditor.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?