Autoritățile din Ungaria au informat Poliția de Frontieră Română cu privire la faptul că cetățenii UE care doresc să tranziteze teritoriul statului vecin spre ţări din vestul Europei o pot face doar pe anumite culoare de tranzit.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră Române, autoritățile ungare au anunţat faptul că începând cu data de 1 septembrie 2020, cetăţenii străini nu pot intra în Ungaria în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unor derogări.

Începând cu data de 1 septembrie 2020, cetăţenii străini NU pot intra în Ungaria în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unei derogări:

– pentru participarea la o procedură administrativă sau judecătorească, prin prezentarea unui document eliberat de o instanţă sau de o instituţie;

– pentru realizarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, justificată printr-o invitaţie eliberată de autorităţi publice centrale, locale sau de regii autonome;

– dacă prezența în Ungaria e justificată de scopuri medicale, prin prezentarea unei scrisori medicale sau a unei alte adeverinţe medicale;

– pentru participarea la examene a elevilor şi studenţilor, în cazul în care instituţia de învăţământ atestă acest fapt printr-o adeverinţă;

– de asemenea, se pot acorda derogări angajaţilor care lucrează în domeniul transportului de mărfuri când intrarea în ţară vizează deplasarea la punctul de lucru (de plecare a transportului), respectiv întoarcerea în ţară în urma finalizării transportului de mărfuri, dovedită cu adeverinţă de la angajator;

– pentru participarea la ceremonii ale unor rude apropiate (căsătorie, deces, botez);

– pentru îngrijirea rudelor, conform Articolului V din Codul Civil din Ungaria;

– pentru participarea la evenimente internaționale în domeniile sportiv, cultural sau religios;

– pentru alte motive legitime.

Cererea de derogare va fi adresată poliţiei locale competente, în funcție de punctul de intrare pe teritoriul ungar. În cazul persoanelor care sosesc cu avionul pe aeroportul din Budapesta, poliţia competentă este cea a Sectorului XVIII Budapesta. Solicitările de derogare se transmit exclusiv pe cale electronică în limba maghiară sau engleză, la adresa https://ugyintezes.police.hu/en/home.

Cererile pot fi respinse de poliție dacă: există dubii cu privire la scopul real al intrării în Ungaria; există riscuri epidemiologice, de securitate publică sau siguranță națională din partea persoanei care dorește să intre în Ungaria.

Documentele care au stat la baza justificării derogării vor trebui prezentate în original autorităţilor ungare de frontieră la data intrării în ţară.

Pentru tranzitarea Ungariei NU este necesar test COVID-19.

Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții: durata tranzitului să nu depășească 24 de ore; persoanele să nu prezinte simptome specifice infecției cu COVID-19; persoanele în tranzit să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă. Următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetățenilor români:

PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internațional de persoane (tranzit);

VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

TURNU – BATONYA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

NĂDLAC (NAGYLAK) – MAKO, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri;

CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar) ;

SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic;

SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri.

Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Noile prevederi NU afectează transportul de marfă. Condițiile actuale de trafic pot fi verificate pe site-ul: www.utinform.hu/webkamerak/

Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Inovării și Tehnologiei din Ungaria, ca urmare a ridicării stării de urgenţă, vor redeveni aplicabile restricțiile de circulație existente anterior pentru zilele nelucrătoare (weekend și sărbători legale), aplicabile camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3 (regula ”Camion Stop”), suspendate pe perioada instituirii măsurii stării de urgenţă.

Astfel, începând cu data de sâmbătă, 27 iunie 2020, orele 22:00 până duminică, 28 iunie 2020, orele 22:00, este interzisă circulația pe teritoriul Ungariei a camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3, intervalul orar menționat urmând să fie aplicabil pentru toate zilele de weekend și sărbători legale.

RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI

Pe cale rutieră: nu sunt recomandări speciale. Pe cale ferovieră: Conform unui comunicat remis de Societatea ungară a Căilor Ferate (MÁV), începând de la 1 iulie 2020 a fost reluată circulaţia trenurilor internaţionale cu destinaţia Romania, Slovenia, Croaţia şi Serbia. De asemenea, se suplimentează numărul trenurilor de mare viteză pe ruta Budapesta-Viena, respectiv Budapesta-Munchen. Pe cale aeriană: Zborurile internaționale sunt permise pe aeroporturile din Ungaria. Tranzitul aeroportuar se va desfasura in continuare fara restrictii, aeroportul putând fi utilizat în continuare ca poartă de îmbarcare/debarcare de către cetățenii români.

Cetățenii români vor putea intra în Ungaria (frontiera terestră), pentru a se îmbarca de pe aeroportul din Budapesta/ Debrecen, fără a fi necesară prezentarea celor două teste negative COVID19, în măsura în care vor avea asupra lor documentul de calatorie, documentul din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, biletul de avion.

Este de asemenea permis tranzitul aeroportuar si dinspre statele din Europa de Vest. Cetățenii români care aterizează la Budapesta sau Debrecen din alte state, vor putea să tranziteze Ungaria pentru a ajunge în România, condiția fiind să aibă transportul asigurat de la aeroport înspre graniță. Cei ce vin din state aflate pe lista roșie, vor trebui să obțină în prealabil o derogare de intrare în Ungaria.

În Ungaria există o restricție la export a ingredientului activ pentru sulfat de hidroxiclorochină și medicamentelor fabricate cu acesta. Conform rapoartelor de presă, sulfatul de hidroxiclorochină poate fi util în tratamentul pacienților infectați cu coronavirus. Restricția va dura cel târziu până la 24 septembrie 2020.

Lucrătorii sezonieri din agricultură, provenind din statele vecine, pot intră în Ungaria la solicitarea şi informarea prealabilă a angajatorului adresată autorităţilor ungare competente (IGP) pe cale electronică cu 48 de ore înainte, cerere care va cuprinde numele, documentul de identitate, locul desfăşurării activităţii lucrative, locul cazării, respectiv durata raportului de muncă.

Angajatorii sunt obligati să informeze în scris lucrătorii sezonieri, în limba maternă a acestora, despre condițiile şi data intrării pe teritoriul Ungariei.

Trecerea frontierei se realizează doar prin punctele desemnate în acest scop, în mod organizat, în grupuri. Lucrătorii sezonieri pot intra după efectuarea controlului medical care nu confirmă suspiciunea contactării virusului COVID-19.

În cazul persoanelor care vin din state terțe, pe lângă condițiile de obținere a permiselor de muncă este necesara prezentarea la frontieră a contractului de muncă sau o adeverință din partea angajatorului (în original) referitor la domeniul de activitate, locul şi durata raportului de muncă. Angajaţii trebuie să prezinte la frontieră copia corespondenței angajatorului cu punctul de frontieră, respectiv originalul contractului de muncă sau adeverința eliberată de angajator.

Dupa intrare salariatul sezonier va fi luat în evidenţele de autorităților de sănătate publica şi va intra în carantină la locul de muncă timp de 14 zile.

Definirea condițiilor de carantină la locul de muncă presupune următoarele aspecte:

-Muncitorii sezonieri vor fi transportați de angajator în mod organizat de la punctul de frontieră la locul de cazare. Deplasările individuale nu sunt permise.

-Părăsirea locurilor de cazare se face organizat doar în scopul deplasării la locul de muncă. Angajatorul trebuie să asigure lucrătorilor masa zilnică.

-Lucrătorul este obligat sa anunțe orice fel de simptome de îmbolnăvire în timpul carantinei la locul de muncă.

-In cazul în care se constată unele simptome, lucrătorul trebuie izolat și trebuie anunțate autoritățile de sănătate publică din Ungaria.

La terminarea raportului de muncă, angajatorul este obligat să anunțe punctul de trecere a frontierei și autoritățile de sănătate publică din Ungaria cu 48 de ore înaintea plecării.

UNGARIA, avertizată de UE privind închiderea frontierelor: „Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naţionalitate”

ORBAN: Ungaria încalcă din nou drepturile românilor care tranzitează țara

Ungaria încalcă dreptul la liberă circulație. Tranzitarea țării se face numai cu anumite documente

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?