Skip to content

Și-a cumpărat de la un unchi o mașină furată din Spania. „Am plătit 22.000 de euro”

Mercedes furat din Spania

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au identificat și reținut un autoturism care figura în baza de date INTERPOL ca fiind furat din Spania. Mașina a fost depistată luni, 2 septembrie, în jurul orei 05:30.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, cu cetățenie română și moldoveană, s-a prezentat la frontieră pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism Mercedes înmatriculat în Spania. În timpul controlului de frontieră, polițiștii au avut suspiciuni legate de situația juridică a vehiculului și au efectuat verificări suplimentare. Astfel, au descoperit că mașina figura în baza de date INTERPOL ca fiind furată din Spania.
►►► La frontieră cu mașină furată din Franța: „Proprietarul m-a rugat să i-o duc acasă”

Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în luna martie a acestui an, de la un unchi, cu suma de 22.000 de euro. În urma descoperirii, polițiștii de frontieră au deschis o anchetă sub suspiciunea de tăinuire, iar autoturismul, evaluat la 110.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Mercedes furat din Spania

BMW furat din Germania

Tot în data de 2 septembrie 2024, în jurul orei 04:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat Vidin, un alt cetățean român, în vârstă de 25 de ani, a fost oprit de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să părăsească țara la volanul unui BMW cu numere de România. În timpul verificărilor, s-a descoperit că autoturismul se afla în atenția autorităților din Germania, fiind listat în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare.
►►► Mașină furată din Germania, transportată pe platformă, depistată la frontiera română

BMW furat din Germania

În acest caz, polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar autoturismul, evaluat la 30.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, urmând ca ulterior să fie luate măsurile legale necesare de către unitatea de parchet.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!