Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români în legătură cu condițiile meteo dificile din Republica Moldova. Serviciul Meteorologic de Stat a emis un Cod portocaliu pentru perioada 7-10 ianuarie 2024, în contextul apropierii unui ciclon sudic și intrării unei mase de aer polar în zonă. Aceste condiții îi pot afecta cei care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Republica Moldova.
Începând de luni va ninge abundent (15-20 l/ mp), izolat se va semnala vijelie. Se aşteaptă intensificări ale vântului la rafală, de până la 15-20 m/ s, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15 grade Celsius, comparativ cu vremea din ultima perioadă, pe drumurile publice se vor forma troiene şi polei, iar pe vegetaţie şi pe firele electrice se va depune chiciură.
Românii, avertizați cu privire la grevele care ar putea bloca Germania din 8 ianuarie
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al R. Moldova recomandă cetăţenilor să nu pornească la drum cu mijloacele de transport, în special în ziua de 8 ianuarie 2024, atunci când precipitaţiile abundente sub formă de ninsoare ar putea crea dificultăţi de deplasare. În cazul în care deplasările sunt inevitabile, conducătorii auto trebuie să se asigure că drumurile naţionale şi locale sunt practicabile, iar autovehiculele să fie alimentate suficient, dotate cu pneuri de iarnă şi echipament special pentru deszăpezire şi lanţuri pentru anvelope. Bateria telefonului trebuie menţinută permanent încărcată, astfel încât, în situaţii de risc, să poată fi apelat Serviciul 112.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale Chişinău a decis sistarea activităţii instituţiilor educaţionale, şcoli şi grădiniţe, din Chişinău, pe parcursul a două zile, pe 9 şi 10 ianuarie.
În vederea evitării blocării mijloacelor de transport în punctele de frontieră, cetăţenii români sunt rugaţi să se documenteze în prealabil despre accesibilitatea acestora în ziua de plecare sau de sosire în Republica Moldova, pentru a nu se înregistra un grafic îngreunat la frontieră.
Traversarea camioanelor prin postul vamal de frontieră Leuşeni-Albiţa este restricţionată. Autorităţile române interzic temporar circulaţia camioanelor din cauza ninsorii şi poleiului pe drumurile publice. Luni, autorităţile locale au decis oprirea circulaţiei transportului public în Chişinău, până la ora 16,00.
Mai multe zboruri programate pe Aeroportul Internaţional Chişinău luni au fost anulate, iar la unele se estimează întârzieri. Din cauza vântului şi a precipitaţiilor sub formă de ninsoare densă, nu este posibilă efectuarea procedurilor de degivrare a aeronavelor, prin urmare nu se permite decolarea acestora, fiind o procedură necesară pentru siguranţa zborurilor.
Aeroportul Internaţional Chişinău îndeamnă pasagerii să verifice orarul zborurilor înainte de a porni spre aeroport.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău: +373 22 260 737 şi +373 22 260 747, Consulatului General al României la Bălţi: +373 231 80001; +373 231 80005, Consulatului General al României la Cahul: +373 299 80001; +373 299 80002, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României la Chişinău: +373 68 33 63 63, CG Cahul +373 60200925 şi CG Bălţi: +373 681 95006.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet chişinău.mae.ro, cgchisinau.mae.ro, balti.mae.ro, cahul.mae.ro, www.meteo.md, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa !”.