METEO: Ninsori, lapoviţă şi intensificări ale vântului în toată țara începând de astăzi

Vremea intră într-un proces de răcire accentuată în toată ţara în următoarele trei zile, fiind prognozate ninsori, lapoviţă şi intensificări ale vântului, arată o informare actualizată duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 22 martie, ora 13:00 – 25 martie, ora 18:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (22/23 martie) ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare şi în restul ţării. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte şi în regiunile sudice – sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

Vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50-60 km/h, mai mari în regiunile sudice – sud-estice şi la munte. Local şi temporar va fi viscol.

De asemenea, până miercuri, la ora 2:00, va fi în vigoare un Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

“În intervalul menţionat, va ninge moderat (cantităţi de precipitaţii în jurul a 15 litri/mp) în zona Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe alocuri consistent. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în zona înaltă, cu viteze de 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, arată ANM.

Meteorologii au actualizat duminică şi prognoza pentru Bucureşti, avertizând că vremea se va răci accentuat şi va fi în general închisă până luni dimineaţa. “Mai ales în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă neuniform de 1 – 2 centimetri. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge la rafală viteze de 40 -50 km/h”, arată ANM.

Temperatura maximă în Bucureşti va fi de 9 – 11 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de un grad.

În intervalul 23 martie, ora 8:00 – 25 martie, ora 8:00, vremea se va menţine închisă şi va deveni deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie. Temperatura maximă va fi de 2 – 4 grade Celsius, iar cea minimă de minus 2 – 0 grade. Temporar vor fi precipitaţii, în cursul zilei de luni sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie, apoi doar ninsoare. Stratul de zăpadă depus la finalul intervalului va fi neuniform, cu grosimi de aproximativ 8 – 14 centimetri. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 55 – 65 km/h, viscolind temporar ninsoarea. (Agerpres)

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?