Skip to content

Microbuz din România, răsturnat pe autostradă în Ungaria. O persoană a decedat

Microbuz din România, răsturnat pe autostradă în Ungaria. O persoană a decedat

Mai multe persoane au fost rănite și una a decedat în urma unui accident produs pe o autostradă din Ungaria.
Un microbuz albastru, marca Mercedes, înmatriculat în România a lovit parapeții de pe marginea drumului. În autovehicul se aflau nouă peroane. Una a murit pe loc, alta a fost transportată la spital.

Conform poliției maghiare, acidentul a avut loc pe 8 august 2023, ora 22.55, la kilometrul 115 al autostrăzii M5. Microbuzul se îndrepta spre Szeged când a avut loc impactul. Șoferul a intrat în parapeții care despart sensurile de mers ale autostrăzii.

Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat pentru Libertatea că un cetățean român a decedat, iar un altul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.Restul au suferit răni care nu au necesitat spitalizare.

Presa locală susține că în acea zonă s-au produs mai multe accidente în ultimele zile. La începutul lunii august, o altă mașină înmatriculată în România s-a răsturnat într-un șanț. Un copil a murit. Șoferul, un cetățean moldovean, a fost arestat pe loc după ce polițiștii au constatat că transporta migranți ilegali.

Patru ore mai târziu, o femeie a murit în urma rănilor grave după ce autoturismul în care se afla a derapat și a intrat într-un gard.