Skip to content

Minorii români de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi în străinătate doar în aceste trei situaţii

Minorii români de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi în străinătate doar în aceste trei situaţii

La data de 20 august a intrat în vigoare Legea 247/2023, aceasta adăugând amendamente la Legea 248/2005 privind modul în care cetățenii români pot călători în străinătate. Ca urmare, cetățenii români care sunt minori și au împlinit vârsta de 16 ani au posibilitatea să călătorească singuri în străinătate, cu consimțământul părinților sau al reprezentanților legali, conform dispozițiilor prezentei legi.
Documente necesare pentru controlul vehiculelor la frontieră. Numere provizorii, procuri, înmatriculare pe altă persoană

În detaliu, minorul român care a împlinit vârsta de 16 ani și deține un document individual de călătorie sau, după caz, o carte de identitate, fie sub formă simplă, fie electronică, poate efectua călătorii în străinătate fără însoțitori în următoarele trei situații:

  • pentru a merge în vizită la rude.
  • pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale.
  • pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

În funcție de scopul declarat la ieșirea din țară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și următoarele înscrisuri:

Pentru deplasarea în vizită la rude:

  • o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificată de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.
Regulile UE pentru mașini luate în leasing sau cumpărate second-hand din străinătate

Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:

  • o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale);
  • documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituția organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfășura studiile sau concursurile oficiale.

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol:

  • o declaraţie autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical);
  • documentele doveditoare ale situației medicale a minorului, emise sau avizate de autoritățile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.