Mircea Diaconu, o legendă a cinematografiei și teatrului românesc, s-a stins pe 14 decembrie. A avut o carieră extinsă și deosebit de variată, fiind apreciat pentru versatilitatea sa în roluri din diverse genuri cinematografice și teatrale.
Născut pe 24 decembrie 1949, Diaconu a debutat în cinematografie în 1971, în filmul „Nunta de piatră”, regizat de Dan Pița. Această primă apariție l-a consacrat rapid, iar în următoarele decenii, Mircea Diaconu a devenit unul dintre cei mai iubiți actori ai României, cu o carieră ce cuprinde filme memorabile și piese de teatru de renume.
Printre filmele care i-au marcat cariera se numără producții celebre precum „Asfalt Tango” (1996), „Filantropica” (2002) și „O scrisoare pierdută” (1995). Aceste filme au fost apreciate pentru diversitatea rolurilor interpretate de Diaconu, care a jonglat cu comedia, drama și satira, demonstrând o adaptabilitate remarcabilă. De asemenea, rolurile sale din filme ca „Moromeții” (1988) și „Tandrețea lacustelor” (1994) i-au consolidat statutul de actor emblematic al cinematografiei românești.
Printe cele mai cunoscute filme se numărăr și Explozia (1972), Actorul și sălbaticii (1975), Filip cel bun (1975), Mere roșii (1976), Tănase Scatiu (1976), Cuibul salamandrelor (1977), Profetul, aurul și ardelenii (1978), Artista, dolarii și ardelenii (1980), Pruncul, petrolul și ardelenii (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Calculatorul mărturisește (1982), O lumină la etajul zece (1984), O vară cu Mara (1989), Secretul armei… secrete! (1989).
„Fabula”, o scenetă în care a jucat alături de Toma Caragiu, a lăsat în urmă expresia „N-am găsit altă rimă”.
În paralel cu succesul său pe marele ecran, Diaconu a avut o carieră politică notabilă. A fost ales senator și a avut o tentativă de a candida la funcția de președinte al României în 2014. Candidatura sa, pe care el însuși a descris-o drept „un accident”, a generat controverse, mai ales din partea celor care considerau că experiența sa politică nu se ridica la înălțimea celor din carierele sale artistice. Totodată, implicarea sa în politica românească a fost marcată de un scandal legat de numirea soției sale, regizoarea Diana Lupescu, în funcția de director al Teatrului Nottara.
Cariera cinematografică a lui Diaconu a continuat cu filme precum „Buletin de București” (1982) și „Căsătorie cu repetitie” (1985), producții care i-au oferit noi oportunități de a-și exprima talentul în comedii și drame, dar și de a explora viața urbană din București. Filmele de acest tip au rămas importante în evoluția cinematografiei românești, Diaconu fiind un personaj central al acestei perioade.
Desigur, Mircea Diaconu nu a fost doar un actor de cinema, ci și un iubitor al teatrului. A jucat pe scenele celor mai importante teatre din București, precum Teatrul Bulandra și Teatrul Nottara, fiind un exponent al teatrului clasic românesc și un colaborator apropiat al unor regizori renumiți. Interpretările sale în diverse piese de teatru i-au adus numeroase aprecieri și premii. De asemenea, Diaconu a fost o personalitate apreciată și pentru activitatea sa educațională, fiind un mentor pentru tinerii actori.
Relațiile sale din viața personală și profesională nu au fost lipsite de controverse. Deși și-a construit o familie alături de Diana Lupescu, faptul că a fost implicat în diverse scandaluri legate de carierele celor din jurul său a alimentat discuțiile din presă.
Mircea Diaconu a fost unul dintre membrii fondatori ai Alianței Civice, înființată pe 7 noiembrie 1990. A activat politic în diverse formațiuni, fiind membru al Partidului Național Liberal între 2008 și 2014. În 2008, a fost ales senator de Argeș, pe locul 3 în circumscripția în care a candidat. În cadrul PNL, Diaconu a devenit vicepreședinte în martie 2010, în urma Congresului ordinar al partidului. Înainte de aceasta, a fost desemnat membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) din partea Partidului Democrat și a fost implicat politic cu Convenția Democratică, iar mai târziu s-a alăturat lui Varujan Vosganian, intenționând chiar să candideze pentru Primăria Capitalei în 1996. De asemenea, din 1 mai 2012, Diaconu a fost numit Ministru al Culturii.
În 2019, Diaconu a candidat ca independent la alegerile prezidențiale, susținut de ALDE, și a obținut locul 4 în primul tur al alegerilor. Tot în acea perioadă, a fost implicat într-un scandal de incompatibilitate, având funcții de senator și director al Teatrului Nottara în paralel, ceea ce a dus la o investigație a Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Instanța supremă a confirmat incompatibilitatea, iar Diaconu a fost obligat să renunțe la funcția de ministru. Deși incompatibilitatea a fost decisă încă din iunie, Senatul nu a luat act de aceasta până în decembrie, ceea ce a fost considerat de unii ca o sfidare a puterii judecătorești. La alegerile din 2019, Diaconu a beneficiat de sprijinul ALDE și ProRomânia, care au format o alianță electorală pentru a-l susține în cursa prezidențială, dar nu a reușit să obțină un loc în turul al doilea.
Cu toate acestea, Diaconu a reușit să rămână un nume respectat, atât în rândul publicului larg, cât și în lumea artistică. Moartea sa, la 75 de ani, a lăsat un gol imens în peisajul cultural românesc. Diaconu a reușit să aducă o contribuție importantă atât la dezvoltarea teatrului, cât și la evoluția cinematografiei din România, fiind un simbol al talentului și dedicării. Deși s-a retras din viața publică în ultimii ani, amintirea sa va dăinui prin filmele și piesele de teatru în care a jucat.