În peisajul tulbure al dezinformării, puține narațiuni s-au dovedit la fel de rezistente ca afirmația potrivit căreia extinderea NATO a provocat Rusia să invadeze Ucraina. Acest mit, reciclat și reambalat de apologeții Kremlinului, mută vina pentru agresiunea Rusiei ignorând istoria și faptele.
Acest mit este o poveste convenabilă menită să justifice un război de nejustificat, scrie potrivit EuvsDisinfo, site-ul oficial al Uniunii Europene. Lansat în 2015 ca răspuns al campaniilor de dezinformare ruse, este un proiect al Serviciului European de Acțiune Externă al UE, instituția care este serviciul diplomatic al blocului comunitar.
„Rusia a fost provocată. NATO a încălcat o promisiune” este unul dintre cele mai frecvente mituri din retorica pro-Kremlin care susține că NATO ar fi promis să nu se extindă „nici măcar un centimetru spre est” după Războiul Rece. Dar nu există nicio dovadă a unei înțelegeri formale în acest sens.
Mai mulți lideri occidentali și documente declasificate confirmă că, deși au existat discuții despre poziția NATO în Germania în timpul reunificării, nu a fost făcut niciun angajament obligatoriu sau global de a îngheța granițele alianței la nesfârșit.
Și aici vine un punct crucial. Dacă Rusia ar fi dorit cu adevărat o astfel de garanție, știe foarte bine cum funcționează diplomația internațională. Ar fi insistat pentru un tratat, un acord formal sau, măcar, un angajament documentat public. Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pentru că o astfel de promisiune nu a fost niciodată făcută oficial, nici măcar cerută.
Chiar și Mihail Gorbaciov, liderul sovietic din acea perioadă, a confirmat că nu a existat nicio înțelegere sau promisiune de a nu extinde NATO. În diplomație, dacă nu există tratat, niciun acord semnat și nicio declarație publică, atunci nu există nicio promisiune obligatorie. Rusia știe asta. Nu e ignoranță, e revizionism deliberat din partea lui Putin.
Și mai important, națiunile suverane din Europa de Est au dorit să adere la NATO, nu pentru că NATO a vrut să încercuiască Rusia, ci pentru că aceste țări au îndurat decenii de ocupație și invazii sovietice și erau hotărâte să nu mai revină niciodată la acea subjugare.
Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România nu au fost pioni jucați de Washington, ci democrații care au luat decizii strategice pentru securitatea lor. A sugera altceva înseamnă a le nega libertatea de alegere și a ignora istoria și suveranitatea lor.
Minciuna Kremlinul: UE, vinovată de războiul din Ucraina
„Ucraina era pe cale să adere la NATO. Rusia nu a avut de ales” este un alt mit. În ciuda afirmațiilor repetate, Ucraina nu era pe cale să adere la NATO la începutul anului 2022. Și-a exprimat de mult interesul pentru aderare, dar nu exista nicio invitație formală, niciun proces accelerat. Ideea că aderarea Ucrainei la NATO era iminentă este mai degrabă o ficțiune a Kremlinului decât un fapt. Era o posibilitate îndepărtată, nu o politică actuală.
Ultimatumul Rusiei din decembrie 2021 pentru o garanție că Ucraina nu va adera niciodată la NATO nu a fost o ofertă diplomatică reală, ci un pretext. A cere ca NATO nu doar să excludă Ucraina pentru totdeauna, ci și să își retragă prezența din toate țările care au aderat după 1997, ștergând decizii suverane de decenii ale statelor est-europene, nu a fost o negociere. A fost o cerere imposibilă.
Putin știa că NATO nu poate accepta așa ceva fără să-și abandoneze principiile de bază și securitatea membrilor săi. Ultimatumul era menit să fie respins. A fost o capcană, nu un efort diplomatic.
Și poate cea mai clară dovadă că NATO nu a fost motivul real al invaziei? Chiar cuvintele lui Putin. În discursul său din februarie 2022, chiar înainte de invazie, aproape că nu a menționat NATO. În schimb, a pus sub semnul întrebării dreptul Ucrainei de a exista ca stat independent, afirmând că a fost „creată de Lenin” și că ar trebui să facă parte din Rusia. Acea retorică nu indică preocupări defensive, ci ambiții imperiale.
Dacă Rusia chiar se temea de aderarea Ucrainei la NATO, atunci o invazie la scară largă este poate cea mai sigură cale de a garanta o apropiere mai mare a Occidentului și sprijin sporit. Războiul nu a oprit NATO să se apropie de Ucraina, a accelerat acest proces. Asta nu e teamă, e un pariu bazat pe ambiții diferite.
Moscova rescrie căderea Zidului Berlinului și unificarea Germaniei
„Rusia se temea de NATO la graniță” reprezintă o altă aberație. Ideea că Rusia a invadat Ucraina de teamă față de NATO este contrazisă de propriile sale acțiuni. Dacă Moscova ar fi considerat cu adevărat că NATO reprezintă o amenințare imediată, că NATO plănuia să folosească Ucraina ca rampă de lansare pentru un război împotriva Rusiei, ar fi ales probabil o abordare mai precaută, mai ales având în vedere puterea militară a NATO.
De fapt, invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022 demonstrează contrariul: o încredere calculată că NATO nu va interveni direct și că NATO nu caută un război cu Rusia. Și calculul a fost corect. NATO, în ciuda puterii sale militare, a subliniat în mod repetat că nu va trimite trupe în Ucraina și nu va angaja forțele ruse în luptă directă. Putin știa asta și a mizat pe acest fapt.
Dacă Kremlinul chiar se temea de NATO, nu ar fi provocat un scenariu care putea aduce atenția și armamentul NATO și mai aproape. Dar a făcut-o pentru că adevărata motivație nu era frica de NATO. Era dorința de a recăpăta controlul asupra Ucrainei și de a opri aspirațiile sale generale spre Vest.
„A fost o lovitură de stat în Ucraina în 2014, condusă de Occident” e o altă temă folosită des de Kremlin pentru a-și justifica barbariile. Această temă obosită încearcă să șteargă voința poporului ucrainean care a ieșit în stradă în 2013–2014 cerând reforme și sfârșitul unei conduceri corupte sprijinite de Rusia.
Revoluția nu a fost orchestrată de CIA sau NATO, ci a fost declanșată de respingerea bruscă de către președintele Ianukovici a unui acord popular de liber schimb și asociere cu UE și de represiunea violentă împotriva protestatarilor.
Kremlinul prezintă această revoltă democratică drept o lovitură de stat organizată de Occident pentru că nu poate accepta ideea că vecinii săi ar putea alege o cale diferită, una care nu gravitează în jurul Moscovei. Pentru regimurile autoritare, puterea oamenilor liberi este întotdeauna dușmanul.
Pentru a înțelege cu adevărat acest război, nu priviți deciziile NATO, ci cuvintele lui Vladimir Putin. În celebrul său eseu din iulie 2021 și discursul din februarie 2022, Putin a respins suveranitatea Ucrainei și a prezentat-o drept o parte istorică a Rusiei. Motivațiile lui nu sunt defensive, sunt imperiale.
Invazia Ucrainei a fost despre recâștigarea controlului asupra unei foste republici sovietice, zdrobirea unei democrații înfloritoare de la granițele Rusiei și transmiterea unui semnal altor state post-sovietice că orientarea spre Vest are consecințe.
Putin nu se teme de NATO, se teme de democrație. Se teme că vecinii democratici ai Rusiei, anterior ocupați de Moscova, ar putea demonstra că și rușii pot trăi liber, fără oligarhi și autoritarism. Acesta este adevăratul pericol pentru puterea Kremlinului.
A da vina pe NATO pentru războiul Rusiei este o narațiune convenabilă, nu una credibilă. Absolvă agresorul, ignoră voința națiunilor mai mici și răstoarnă zeci de ani de istorie post-Război Rece. Este un mit care servește un singur stăpân: Kremlinul.
Nu te lăsa păcălit. Ucraina nu a „provocat” Rusia mai mult decât o casă provoacă un hoț pentru că și-a pus o încuietoare. Acest război nu este despre promisiuni încălcate, este despre putere, control și refuzul de a-i lăsa pe alții să trăiască liberi în afara sferei Moscovei.