Joi, 24 iunie 2021, în jurul prânzului, a avut loc o explozie într-o benzinărie din Sectorul 6, București. Zeci de pompieri și polițiști au izolat zona din cartierul Drumul Taberei.
Potrivit Mediafax, unul dintre cei doi ocupanți ai mașinii a decedat, el fiind găsit în stare de inconștiență de către echipele de intervenție.
Explozia nu a fost urmată de un incendiu, dar autoturismul s-a deformat. Incidentul a avut loc la câțiva metri de un supermarket și un McDonald’s.
În acesta se aflau doi tineri cu vârste de aproximativ 26-27 de ani, conform Inspectoraului pentru Situații de Urgență Bucureşti-Ilfov.
Cel de al doilea tânăr a fost transportat la Spitalul Universitar în stare stabilă.
„Prin apel 112, o persoană a sesizat că de la un auto staţionat s-a auzit un zgomot foarte puternic. La faţa locului, o adresă din Sectorul 6, s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti şi echipaje de prim ajutor. Din primele date se conturează ipoteza că o butelie aflată în autoturism a făcut explozie”, a precizat Poliţia Capitalei preluată de Agerpres.