O fată de 13 ani a încercat să ajungă ilegal în Germania folosind pașaportul altei persoane

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o minoră, cetăţean român, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind un pașaport ce aparţinea altei persoane.

Duminică, 18 octombrie, în jurul orei 21.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în România, o persoană de sex feminin.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat un pașaport eliberat de autoritățile din România. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana este un cetăţean român minor, în vârstă de 13 ani, iar documentul prezentat la control aparţine altei persoane.

În cadrul cercetărilor a rezultat faptul că minora a procurat pașaportul prin intermediul unei cunoştinţe şi intenţiona să-l folosească pentru a trece ilegal frontiera şi a ajunge în Germania. Imediat, s-a luat măsura întreruperii călătoriei minorei, fiind anunţaţi părinţii acesteia care au venit şi au preluat-o.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?