O tânără a încercat să iasă din țară cu cartea de identitate a cumnatei sale. Voia să ajungă în Franța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat o tânără în vârstă de 29 de ani, cetăţean român, care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de o carte de identitate care aparţinea altei persoane.

În data de 16 septembrie 2019, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, o persoană de sex feminin, pasageră într-un autoturism marca Fiat, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile române.

Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că femeia se numeşte R.M., este cetăţean român, în vârstă de 29 de ani şi a declarat că documentul de identitate este al cumnatei sale.

Persoana în cauză a recurs la această metodă deoarece nu avea un document valabil pentru trecerea frontierei, intenționând să ajungă în Franța.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată cercetărisub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Polițistă, care își rotunjea veniturile la șeicii din Emirate, dată afară de la Frontieră

Documente necesare pentru controlul vehiculelor la frontieră. Numere provizorii, înmatriculare pe altă persoană, procuri

Cum puteţi ieşi din ţară cu minori? DOCUMENTELE NECESARE şi condiţiile de călătorie în străinatate pentru copiii români

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?