Skip to content

A intrat în vigoare ordinul de protecție extins. Poate fi solicitat de orice victimă, indiferent cine este agresorul

Ordinul de protectie extins

Începând de sâmbătă, 31 august 2024, ordinul de protectie extins a intrat în vigoare, aducând un sprijin suplimentar victimelor care nu fac parte din familia agresorului. Acum, orice victimă poate cere un astfel de ordin, indiferent de relația pe care o are cu agresorul. Până la această schimbare legislativă, aceste măsuri erau aplicabile doar în cazurile de violență domestică sau între parteneri.

Noua lege clarifică și definește mai precis actele de violență, ceea ce permite autorităților să intervină mai eficient. Până acum, victimele puteau doar să depună o plângere împotriva agresorului, fără a exista măsuri preventive pentru a evita alte episoade de violență.

Octavian Dan, purtător de cuvânt al Poliției Române, a explicat că legea recent intrată în vigoare se aplică la toate formele de violență fizică și psihică, incluzând lovirea, presiunea cauzatoare de suferință fizică, violența sexuală și amenințările repetate. În plus, victima poate solicita un ordin de protecție și în cazurile de hărțuire la locul de muncă, în mediul online sau dacă este intimidată sau amenințată.
►►► Extinderea ordinului de protecție. Noi măsuri pentru combaterea tuturor formelor de violență

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a subliniat importanța acestei legi, afirmând că fiecare persoană are dreptul să se simtă în siguranță în spațiul public, fără teama de a fi urmărită sau hărțuită: „E normal să mergi la metrou sau pe stradă fără să privești cu frică peste umăr, să intri în scara blocului fără spaima de vecinul agresor, să stai fără teamă că un fals prieten îți fură poze din telefon și le popularizează pe internet.”

Ordinul de protectie extins – Reticența victimelor privind brățările de monitorizare

Cu toate acestea, autoritățile speră să nu se confrunte cu reticența victimelor privind brățările de monitorizare, așa cum s-a întâmplat în cazurile de violență domestică. La nivel național, datele arată că, în primele șapte luni ale acestui an, au fost emise peste 8.000 de ordine de protecție, însă doar în 10% din cazuri victimele au acceptat instalarea dispozitivelor electronice asupra agresorilor.

Alexandru Bălan, inspector-șef adjunct la IPJ Ilfov, a menționat că atunci când se emite un ordin de protecție provizoriu, victima poate alege mai multe forme de protecție. Dacă aceasta nu dorește ca agresorul să poarte un dispozitiv de monitorizare, poliția nu va monta un astfel de dispozitiv.
►►► Mită pentru a scăpa de infracțiunea de violență în familie și de ordinul de protecție

Ca și în cazurile de violență domestică, dacă agresorul asupra căruia a fost emis un ordin de protecție extins este deținător de arme, acesta este obligat să predea toate armele deținute, împreună cu documentele și autorizațiile aferente.

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!