Papa Francisc: Bârfele sunt „o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19” – VIDEO

Bârfele sunt „o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19”, a declarat papa Francisc duminică, 6 septembrie, în timpul rugăciunii sale săptămânale „Angelus”, pe care a rostit-o de la o fereastră a Palatului Apostolic aflat în Piaţa Sfântul Petru din Vatican.

„Atunci când vedem la un frate sau la o soră o greşeală, un defect, primul lucru pe care îl facem este să mergem să le spunem şi altora despre acel lucru. Şi bârfim”, a declarat suveranul pontif.

Papa Francisc este de părere că bârfele afectează comunitatea Bisericii, comparând acest obicei cu diavolul, „mincinosul care vrea să dezbine Biserica”.

Liderul de la Vatican i-a îndemnat apoi pe credincioşi să facă un efort pentru a evita bârfele.

De asemenea, el le-a cerut credincioşilor să urmeze învăţăturile Bisericii în domeniul „îndreptării fraterne” şi să îi corecteze într-o manieră discretă pe cei din jur atunci când aceştia greşesc sau comit fapte rele, a relatat site-ul Vatican News.

Papa Francisc cere angajaților din saloanele de coafură și înfrumusețare să evite bârfele

Papa Francisc îi sfătuiește pe oameni să renunțe la „bagajele inutile” ale vieții și să evite „banalitatea consumismului”

Papa Francisc a plâns pentru un orfan român abandonat: „Sigur că mama ta încă te iubește”

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?