Ministrul Muncii Marius Budăi, care este și deputat PSD de Botoșani, a fost chemat astăzi, 21 noiembrie, în Parlament pentru a răspunde cum va gestiona problema pensiilor speciale. A evitat să explice clar ce va face.
La solicitarea Grupului parlamentar al USR, Budăi trebuia să precizeze care este „Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, adică pașii concreți făcuți de Ministerul Muncii.
Budăi nu a spus care sunt etapele și a spus că vor fi respectate prevederile Curții Constituționale și cele ale consultantului, Banca Mondială. El a mai precizat că documentul va fi trimis în următoarele zile Guvernului, Parlamentului, Consiliului Superior al Magistraturii și Comisiei Europene.
Contractul cu Banca Mondială prevede că reforma sistemului public de pensii se va baza pe principiul contributivității, după ce România și-a asumat acest obiectiv prin PNRR.
Principiul contributivităţi înseamnă că pensia unui salariat se stabileşte exclusiv în funcție de contribuţiile pentru pensie pe care acesta le-a achitat în timpul anilor de muncă.
Prin contractul încheiat, Banca Mondială trebuie să vină cu propuneri în legătură cu reducerea cheltuielilor făcute de guvern cu pensiile speciale sau „pensii ocupaționale”, cum tot încearcă unii politicieni să le numească.
Consultantul a recomandat ca pensiile de serviciu să fie calculate ca medie a veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp și nici o pensie specială să nu depășească veniturile din perioada de activitate. Mai mult, Guvernul trebuie să evite inventarea unor alte categorii de pensii speciale.
USR a depus în Parlament un proiect de lege prin care pensiile speciale de peste 3.500 de lei, definite ca pensii suplimentare față de pensia normală, să fie impozitate cu 90%, iar cele cuprinse între 2.000 și 3.500 de lei, cu 10%.
Cea mai mare pensie specială depășește 70.000 de lei, adică 14.000 de euro, în timp ce pensia medie din sistemul public este de 1.247 de lei. Pensia minimă în România este de 704 lei. Potrivit USR, în 2023, pentru pensiile speciale ale parlamentarilor este alocată suma de 57 de milioane de lei.
Încă o palmă pentru PSD. Aleșii locali au rămas fără pensii speciale
Cea mai mare pensie specială din România: 74.000 RON/lună. Contre între PNL și USR pe această temă