Polițiștii austrieci au scos din circulație 143 de TIR-uri, cele mai multe din România și Bulgaria

Polițiștii din Vorarlberg, un land din vestul Austriei, au verificat în 2018 din punct de vedere tehnic peste 408 vehicule grele.

Conform inspectorului-șef Kurt Planinger citat de ORF într-un material din 5 august 2019, cele mai mari probleme au fost: frânele defecte și anvelopele uzate care pot cauza grave accidente.

Planinger a ajuns la concluzia că TIR-urile sunt cu atât mai defecte cu cât sediul companiei este mai departe de Vorarlberg.

TIR-urile cu problemele cele mai mari sunt cele din România și Bulgaria. Acestea au adesea peste 600.000 de km efectuați, kilometraj la care transportatorii din Vestul Europei își vând camioanele către cei din Est.

Ajunse în Estul Europei, mai spune polișistul, camioanele sunt cosmetizate și trimise înapoi pe șosele.

La nivel național, Poliția Transporturi și ASFiNAG, autoritatea care se ocupă de taxele pentru autostrăzile austriece, au verificat în 2018 peste 20.000 de vehicule grele pentru a verifica starea tehnică a acestora.

Rezultatul: 20% dintre vehiculele înmatriculate în Austria și 25% dintre cele înmatriculate în alte state UE, prezentau pericol pentru siguranța rutieră.

Cele cu probele tehnice din afara UE au reprezentat 35%.

Inspectorul-șef Planinger a declarat pentru sursa citată că regerată faptul că Poliția nu poate efectua mai multe controale din cauza lipsei de personal.

În Vorarlberg numărul controalelor a scăzut la 408 față de acum trei ani când au fost verificate 660 de TIR-uri.

Controalele se efectuează în anumite puncte de control special amenajate și acestea sunt în număr de cinci în Vorarlberg, conform polițistului.

Recent, din cauza unor lucrări de construcție, a autorizațiilor în trei dintre acestea a scăzut numărul de TIR-uri verificate:  punctele de trecere a frontierei de la Lustenau, la granița cu Elveția, și Hörbranz, la cea cu Germania, precum și în terminalul feroviar de mărfuri din Wolfurt.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?