Skip to content

Richard Chamberlain, starul din „Pasărea Spin”, a murit la 90 de ani

Richard Chamberlain, starul din „Pasărea Spin”, a murit la 90 de ani

Actorul Richard Chamberlain, nominalizat la premiile Emmy și idol al anilor ’60, cunoscut pentru rolurile sale din serialele “Dr. Kildare”, “Shogun” și “Pasărea Spin”, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, a anunțat publicistul său, Harlan Boll.

Chamberlain a devenit faimos instantaneu în rolul Dr. James Kildare, în serialul cu același nume difuzat între 1961 și 1966, devenind un adevărat idol al adolescenților. The Guardian l-a descris la acea vreme drept un actor care “părea sculptat de un zeu iubitor din unt, miere și grație”.

Această descoperire timpurie a marcat începutul unei cariere de șase decenii, care s-a extins în teatru, film și televiziune. Supranumit „regele mini-seriilor”, Chamberlain a avut succes în numeroase producții TV din anii ’80 și a primit aprecieri pentru rolurile sale teatrale, interpretând personaje precum Henry Higgins în “My Fair Lady”, Capitanul von Trapp în “The Sound of Music” și personaje shakespeariene precum Hamlet și Richard al II-lea. De asemenea, a fost primul Jason Bourne, în mini-seria “The Bourne Identity” din 1988.

Un actor cu un talent impresionant

De-a lungul carierei, Chamberlain a fost nominalizat de patru ori la premiile Emmy, pentru roluri marcante: navigator englez în „Shogun” (1981), preotul frământat de iubire în „The Thorn Birds” (Pasărea Spin – 1983), diplomatul suedez Raoul Wallenberg în “Wallenberg: A Hero’s Story” (1985) și rolul principal în filmul TV „The Count of Monte-Cristo” (1975).

Producătoarea Susan Baerwald declara pentru New York Times în 1988: „Ceea ce este fascinant la Richard este că are un registru incredibil de larg. Capacitatea sa de a fi diferit de fiecare dată îl face un actor de neprețuit.”

Lupta cu identitatea sa

Deși a fost cunoscut pentru rolurile de bărbat romantic și seducător, Chamberlain nu a dezvăluit public că este homosexual până la vârsta de 68 de ani, de teama impactului asupra carierei sale. „Când crești în anii ’30, ’40 și ’50 fiind gay, nu doar că nu este ușor, este imposibil”, declara el pentru New York Times în 2014. „Chiar și după ce am devenit faimos, sentimentul că era ceva greșit cu mine nu a dispărut.”

A recunoscut deschis acest lucru în autobiografia sa din 2003, “Shattered Love: A Memoir”, descriind-o ca pe o eliberare imensă. Într-un interviu din 2019, Chamberlain mărturisea: „Nu mai aveam nicio teamă. A fost o experiență minunată. Oamenii au fost deschiși, prietenoși și calzi”.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!