Româna, a doua cea mai vorbită limbă străină în Marea Britanie

Româna a depășit punjabi devenind a doua cea mai vorbită limbă străină în Marea Britanie, cei mai mulți vorbitori fiind în cartierele Harrow și Greater London din Londra.

Limba română a înregistrat cea mai mare creștere în ultimul deceniu, 472.000 de persoane vorbind acum această limbă, față de 68.000 în urmă cu zece ani, a anunțat Oficiul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie.

Româna a ajuns pe locul al doilea în topul celor 10 limbi principale în 2021, excluzând engleza, urcând de pe poziția 19 în 2011.

Acest lucru reflectă o creștere similară a numărului de persoane care au menționat România ca țară de naștere și a celor care se identifică doar ca români.

În Londra sunt cele mai multe persoane care au raportat limba română ca limbă principală, 1,9% sau 159.000 de persoane, Harrow având cel mai mare procent de vorbitori de română – 7,5%.

Alte limbi din primele 10, cu excepția englezei, sunt poloneza, punjabi, urdu, portugheză, spaniolă, arabă, bengaleză, gujarati și italiană.

Franceza a coborât de pe poziția 7 pe listă în 2011 la 12 în 2021, în timp ce portugheza și spaniola au urcat de la 9 și 10 la 5 și, respectiv, 6.

Italiana a sărit de la poziția 13 la 10 în acest deceniu, 160.000 de locuitori vorbind acum limba.

Poloneza a rămas cea mai răspândită limbă, în afară de engleză, în Marea Britanie, 1,1% dintre rezidenți sau 612.000 de persoane vorbind această limbă.

Munca în AUSTRIA. Noi informații utile, publicate în limba română

OLANDA: Ghid în limba română pentru lucrători publicat de Ministerul Afacerilor Sociale

Va fi BREXIT și pentru limba engleză în Europa?

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!