Româncă, fericită că a obținut cetățenia italiană: „Acum mă simt acasă, nu mai sunt o străină”

„Jur să fiu credincioasă Republicii Italiene, să-i respect cu loialitate Constituția și legile”, acestea sunt cuvintele pronunțate miercuri, 21 august, de Maria Spiridon, născută la Pașcani pe 30 martie 1974, în cadrul ceremoniei de acordare a cetățeniei italiene.

După ce noua cetățeană italiană a semnat în registrul oficial și i s-a înmânat o copie a Constituției italiene, primarul din orașul Delia, Sicilia, a ținut un scurt discurs, scrie Corriere Agrigentino.

„Delia este o localitate minunată prin vocația sa înnăscută pentru primire și dialog, a spus primarul Bancheri. Cererile de cetățenie din acești ani demonstrează că la Delia se poate trăi și munci bine, cu respect reciproc, iar aceste cetățenii acordate pe baza rezidenței confirmă gradul de civilizație, de primire și integrare care există la noi”.

„Trăiesc la Delia de 16 ani, a spus Maria. Îmi amintesc când am sosit, în 2003, venind la soțul meu care deja lucra aici. Astăzi sunt fericită, satisfăcută, emoționată. În sfârșit sunt o cetățeană italiană. Acum mă simt acasă, nu mai sunt o străină. La Delia am întâlnit persoane de treabă care m-au primit și tratat bine”, a declarat proaspăta cetățeană italiană.

La ceremonie au fost prezenți soțul Ion, sora, prietenii Mariei și preotul ortodox Daniel Băcăuanu care a comentat astfel pe marginea evenimentului: „Sunt aici pentru a o însoți pe Maria într-un moment atât de important din viața sa. Acordarea cetățeniei italiene este un pas necesar pentru a se demonstra deplina integrare a românilor în Italia.

(sursa foto: radiocl1.it)

Obținerea cetățeniei italiene: Românii o pot solicita fără a-și mai schimba numele de familie

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA