România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese prin înec. Datele publicate astăzi de Eurostat pentru anul 2021 arată că aproape 21% din numărul total de înecuri din UE au fost raportate de România.
Potrivit Eurostat, în Uniunea Europeană au fost raportate în 2021 un număr de 5.004 decese prin înec, cu 532 mai multe decât în 2020 când au fost înregistrate 4.472 de cazuri.
România este pe primul loc, cu 1.033 de decese prin înec, urmată Franţa, cu 653 de cazuri, Polonia 466 şi Germania 457. Dintre cele 1.033 decese prin înec raportate în anul 2021 în România, un număr de 700 au fost bărbaţi şi 333 femei.
Datele Eurostat nu precizează naționalitatea celor care s-au înecat în Franța și Germania, dar presa a menționat numărul ridicat al românilor care-și găsesc sfârșitul în Germania.
Cel mai mic număr de decese prin înec au fost raportate în Cipru, nouă cazuri, Malta, trei, și Luxemburg, un caz. Ponderea deceselor prin înec este de două ori mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor în aproape toate ţările UE. Excepţie face Malta, un bărbat şi două femei.
Căpitanul unui pescador care a ucis trei români, un an de închisoare
Ponderea deceselor prin înec din totalul deceselor accidentale a crescut ușor de la 2,9% în 2020 la 3,1% în 2021. Totuși, a fost considerabil mai mică decât cea de 4,2% înregistrată în 2011, reflectând o scădere aproape constantă în ultimii zece ani.