Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale înainte de miezul nopții.
„Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături”, a precizat Toni Greblă pentru Agerpres.
Astăzi, la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns. Curtea Constituțională a admis iei o contestație împotriva candidaturii lui Șoșoacă, contestație formulată de o fostă membră al partidului SOS România condus de eurodeputată.
SOS! Sicilianca din Belciugatele a executat-o pe Șoșoacă
După aflarea deciziei CCR, Șoșoacă a lansat o diatribă împotriva tuturor forțelor care nu o vor președinta României. Pe pagina sa de Facebook a dat vina pe statul paralel, pe khazari, pe inculții juridic, evrei, americani, francezi etc. și i-a amenințat că-i va bântui și după moarte. Ar fi de râs dacă n-ar ține de patologic!
„Totul pentru România și națiunea română! Singură împotriva tuturor dictaturilor! Jos UE, Jos NATO, Jos SRI și DIE și Mossad și CIA și FBI etc. Jos PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, PMP, Pro România și toate javrele politicianiste! Jos Coldea și statul paralel! Afară cu khazarii din țară!
Mesaj pt evrei și americani și francezi etc: Nu mi-e frică de voi! Nu mă voi opri! Nu voi tăcea! Veți fi nevoiți să mă omorâți și nici atunci nu voi tăcea, căci vocea mea va răsuna de dincolo de mormânt!
Delirul lui Șoșoacă, mucenicia în direct și Noul Canaan, România
Afară cu NATO din țară, afară cu toți străinii din țară, afară khazarilor, afară abjecților și trădătorilor și inculților juridic! CCR trebuie desființată, tot sistemul, tot ce există de 34 de ani și refacută România din propria cenușă, renăscută ca pasărea Phoenix! Trăiască nația! Sus cu dânsa! La luptă români și punctum!
Absolut toate condițiile au fost îndeplinite! Curtea Constituțională nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice sau politice! Nu poate lua în considerare decât eventuale decizii definitive ale instanțelor de judecată dacă există! În rest, trebuie să verifice dpdv constituțional îndeplinirea condițiilor: cetățenie română, domiciliul în Romania, decizii de interdicție a candidaturii și condamnări ceea ce nu este cazul.
Vă amintesc că neconstituționala CCR a menționat opinii jurnalistice și politice ca motiv de respingere, ceea ce încalcă Constituția României și CEDO! Semnăturile nu pot fi verificate decât de procurori și trebuie proces! Procedura necitării este una neconstituțională și este obligatorie citarea când ai dovezi depuse împotriva unui candidat, pt a se respecta dreptul la apărare al cetățeanului.
România este în cea mai cumplită dictatură și se adeveresc toate discursurile mele. Eu nu am acționat niciodată având vreo funcție de decizie, ci am făcut din fiecare funcție, una prezidențială! Am fost acolo unde au avut nevoie România și poporul român!
Șoșoacă, singura care a votat împotriva pedepselor mari pentru părinții care-și chinuie copiii
Îmi este foarte clar că România nu mai există ca stat și națiunea română a fost ștearsă de pe această lume! Am dus și duc cea mai cumplită luptă cu sistemul dictatorial de la București, Bruxelles, Strasbourg, Tel Aviv, Washington!
Dacă am ajuns să reinstaurăm delictul de opinie ca pedeapsă, înseamnă că suntem cu 80 de ani în urmă și reiterăm anularea dreptului de a exista, vorbi și opina și se va reinstaura experimentul Pitești!
Acum realizați toți că am dat afară oamenii lui Coldea infiltrați în S.O.S. România. Acum realizați că unica șansă a Romaniei eram eu! Acum realizați că dictatura este instaurată total! Acum realizați că nu v-am mințit și aș fi fost aleasă din primul tur! Acum ați înțeles lupta mea!
În Germania AFD se dorește a fi desființat. În Austria FPO. În Spania VOX. În Polonia, Coroana. Și lista continuă. Eu sunt europarlamentar, iar dacă vor încalcă legea și mă vor da afară din PE, îmi rămâne avocatura. Dacă îmi iau avocatura înseamnă că mă vor distruge așa cum i-au distrus pe toți românii martiri care au încercat să salveze România!
Așa au distrus marile valori și mișcările de eliberare națională și europeană. Repet: dacă România cade, cade toată Europa. Totul este în mâinile poporului român! Omorâți -mă, omorâți-mi copiii, dar nu mă voi opri! Din acest moment numai poporul mai poate salva România și întreaga Europă.”