Skip to content

Sticlele din plastic se schimbă iar în 2025. O nouă regulă UE intră în vigoare

Sticlele din plastic se schimbă din nou în 2025. O nouă regulă UE intră în vigoare

Consumatorii s-au obișnuit deja cu capacele care rămân atașate sticlelor de plastic, însă o nouă schimbare va intra în vigoare începând din 2025. Uniunea Europeană, care a implementat regula capacelor nedetașabile în iulie anul trecut, introduce acum o reglementare ce impune ca sticlele de plastic să fie fabricate din cel puțin 25% material reciclat.

Această măsură face parte din angajamentul UE de a reduce deșeurile și de a promova sustenabilitatea. Regula, aplicabilă oficial de la 1 ianuarie, are scopul de a diminua utilizarea plasticului virgin și de a încuraja o economie circulară.
►►► UE exportă tot mai mult plastic, sticlă și hârtie

În practică, asta înseamnă că multe dintre sticlele de apă, sucuri sau alte băuturi din supermarketurile din România și din alte țări europene vor conține o proporție semnificativă de material reciclat. Deși pare o schimbare „invizibilă” pentru consumatori, impactul acesteia asupra mediului și proceselor de producție va fi semnificativ.

Cu toate acestea, microplasticele rămân o problemă majoră. Aceste particule minuscule, care rezultă din degradarea plasticului, sunt tot mai des întâlnite în apă, sol și chiar în lanțul alimentar, reprezentând un risc potențial pentru sănătatea oamenilor și a faunei sălbatice.

Studiile au arătat că microplasticele sunt ingerate de oameni prin alimente și băuturi, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la efectele lor pe termen lung. Prin utilizarea materialelor reciclate, UE speră să reducă cererea de plastic nou și, astfel, să contribuie la diminuarea acestei probleme.
►►► Metodă la îndemâna oricui pentru a îndepărta microplasticele din apa potabilă

Pentru consumatori, vestea bună este că noile sticle vor arăta și funcționa la fel ca înainte. Totuși, unii producători și-au exprimat îngrijorarea legată de dificultatea găsirii materialelor reciclate de înaltă calitate, ceea ce ar putea duce la creșteri ușoare de prețuri pentru anumite produse.

Această schimbare vine în continuarea succesului regulii capacelor nedetașabile, care a fost introdusă pentru a preveni ca acestea să devină deșeuri și pentru a asigura reciclarea lor împreună cu sticla. În România, implementarea capacelor fixe a generat reacții mixte vara trecută, unii considerându-le incomode, iar alții apreciind modificarea care ține cont de protecțiua mediului.

Politicile progresive ale UE în domeniul plasticului fac parte dintr-un efort mai amplu de a atinge obiectivele de reciclare și reducere a deșeurilor până în 2030.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!