TIR cu 48 de migranți, oprit la Nădlac. Șoferul român a încercat să-i transporte în Austria

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac I din judeţul Arad au depistat 48 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India ascunşi în remorca unui automarfar.

Șoferul a încercat să îi scoată ilegal din România, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

În data de 26 noiembrie 2019, în jurul orei 20.30, la Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român.

Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

Conform documentelor, șoferul transporta piese auto pentru o societate din Austria.

Poliţiştii de Frontieră au controlat amănunţit mijlocul de transport și au găsit 48 de persoane ascunse în semiremorcă.

Aceștia erau migranți din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India care ceruseră azil în România.

Șase minori, trei femei și 39 de bărbați doreau să ajungă în Austria.

Șoferul este acum cercetat pentru trafic de migranți pentru şoferul automarfarului, iar migranții pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

TURDA: Firmă de transport rutier de mărfuri, special înființată pentru trafic de migranți

GRECIA: 1.500 de ani de închisoare pentru membrii unei rețele de traficanți de migranți din care făcea parte și un român

Sofer român, arestat în Olanda. Conducea un camion frigorific în care erau ascunși 25 de migranți

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?