Un important traficant de droguri olandez, condamnat la 24 de ani de închisoare, a fost identificat de jurnaliștii de la Reuters cu ajutorul softurilor de recunoaștere facială. Apăruse alături de președintele din Sierra Leone la o slujbă religioasă. Țara africană este cunoscută ca fiind un punct de transfer al cocainei din America de Sud către Europa.
Joseph Johannes (Jos) Leijdekkers, poreclit Bolle Jos (adică Dolofanul Jos), are 33 de ani. Anul trecut, o instanță din Rotterdam l-a condamnat în lipsă la 24 ani de închisoare pentru traficarea a cca. șapte tone de cocaină. Poliția credea că individul s-a ascuns până de curând în Turcia, dar de cel puțin șase luni era în Sierra Leone, potrivit procurorilor olandezi.
Sursele Reuters au confirmat că Leijdekkers se afla în țara africană de la începutul lui 2023. Mai multe filmulețe și fotografii de la o slujbă religioasă desfășurată într-o biserică catolică, pe data de 1 ianuarie 2025, îl arătau pe traficant, alături de o femeie, la două rânduri în spatele președintelui Julius Maada Bio.
Un polițist britanic și un român au jefuit „cărăușii” unei rețele de traficanți de droguri
Reuters l-a identificat pe Leijdekkers folosind cinci softuri diferite de recunoaștere facială pentru a compara imaginile în care apărea bărbatul din biserică cu alte fotografii și filmulețe de pe Facebook și Youtube, dar și cu cele publicate de Europol în 2022. Rezultatul a fost că, în proporție de 82-98%, este vorba despre aceeași persoană.

Trei surse au confirmat jurnaliștilor că femeia de lângă traficant este fiica președintelui din Sierra Leone și că olandezul este căsătorit cu ea, dar Reuters nu a putut confirma aceste declarații. Agnes Bio nu a comentat situația. Aceleași trei surse, care au refuzat să fie identificate din motive de siguranță, au mai precizat că Leijdekkers se bucură de un nivel înalt de protecție în Sierra Leone.
Potrivit poliției olandeze, acesta este considerat unul dintre personajele cheie în traficul internațional cu cocaină. Autoritățile oferă o recompensă de 200.000 de euro pentru orice informație care ar duce la arestarea lui Leijdekkers, cea mai mare sumă promisă pentru prinderea unui fugar olandez. Suma va fi plătită la câteva zile după arestarea acestuia.
Pe site-ul Europol este menționat faptul că, după ce imagini cu Leijdekkers au fost difuzate la TV în 2022, poliția a primit zeci de ponturi. Din acestea rezulta că traficantul și-a schimbat înfățișarea, unii dintre informatori trimițând și fotografii recente.

Jos Leijdekkers este suspectat de spălarea pe scară largă a veniturilor ilicite provenite din traficul de droguri. Mesajele interceptate de pe platforma Sky-ECC au oferit informații despre presupusul său rol în traficul internațional de cocaină. Mesajele criptate arată că Leijdekkers a fost implicat în spălarea a zeci de milioane de euro și a sute de kilograme de aur, probabil obținute din traficul de cocaină.
Platforma Sky ECC este o aplicație de mesagerie criptată, inițial creată pentru BlackBerry, care utilizează criptografie extrem de avansată pentru a asigura confidențialitatea comunicațiilor. A fost folosită în principal de persoane din lumea criminalității organizate pentru a evita detectarea de către autorități. Era cunoscută pentru securitatea sa extremă și oferea dispozitive personalizate (telefoane modificate) care permiteau utilizatorilor să comunice prin mesaje criptate end-to-end, eliminând posibilitatea interceptării lor de către terți.
Șef al celui mai violent cartel mexican de droguri, prins în România și extrădat în SUA
Telefoanele Sky ECC aveau funcții limitate și rulau un software special care elimina accesul la aplicațiile obișnuite, camerele foto și alte funcții nesigure. Funcții precum cea prin care se fac capturile de ecran erau blocate, iar dispozitivele aveau protecții împotriva hackerilor. Comunicațiile funcționau doar între utilizatorii platformei, ceea ce făcea sistemul izolat.
Sky ECC a devenit o alegere populară după ce platforme similare precum EncroChat au fost desființate de autorități. În martie 2021, Sky ECC a fost compromisă de autoritățile din mai multe țări, Olanda, Belgia sau Franța care au reușit să intercepteze milioane de mesaje criptate. Acest lucru a dus la arestarea a sute de suspecți, descoperirea unor rețele de crimă organizată și confiscarea unor cantități uriașe de droguri, bani și arme.
În cadrul unei investigații penale de mare amploare, echipa de anchetă a întocmit un dosar penal care detaliază implicarea lui Leijdekkers în importul unor cantități mari de cocaină prin porturile Rotterdam și Anvers. Unul dintre dosare include și acuzații de amenințare cu violență și utilizarea violenței.
Potrivit Europol, Leijdekkers ar fi fost implicat în cazuri extrem de grave de violență. El a fost condamnat pe 25 iunie 2024 pentru șase transporturi de droguri însumând aproximativ 7.000 de kilograme de cocaină, un jaf armat în Finlanda și comandarea unei execuții.