Un bărbat din Sri Lanka în vârstă de 52 de ani a fost capturat miercuri, 3 ianuarie, în Moers, Germania, în urma unui schimb de informații între Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – IGPR și Biroul Sirene Germania. Acesta a fost condamnat pentru o crimă comisă în 1991.
Conform comunicatului transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în decembrie 1991, Kumarasamy Navaneethan a ucis un străin, l-a legat și înfășurat într-un covor în locuința sa din București, iar apoi i-a transportat trupul în cartierul Crângași și l-a aruncat în Lacul Morii.
Împotriva acestuia, Tribunalul București, Secția a II-a Penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 224 din 30.10.1997, fiind condamnat la 19 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În 14 octombrie 2013, Biroul Sirene din România a emis o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pentru arestarea bărbatului srilankez, conform unui mandat european de arestare emis de Tribunalul București pentru infracțiunea de omor.
În perioada 13 octombrie 2023 – 3 ianuarie 2024, având informații despre prezența sa în Germania, Biroul Sirene din România a colaborat cu Biroul Sirene Germania pentru a localiza individul.
În prezent, sunt în curs proceduri judiciare pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare.