Ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului, Péter Szijjártó, a declarat luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe, că Ungaria nu susține impunerea de tarife vamale de retorsiune de către Uniunea Europeană împotriva produselor americane. „Cu siguranță nu susținem un război comercial sau un război al tarifelor cu Statele Unite. Nu dorim tarife înalte, ci tarife reduse”, a precizat Szijjártó, conform unui comunicat emis de ministerul său.
Ungaria vrea mai puține taxe, nu mai multe
Ministrul a subliniat că așteptările Ungariei față de Comisia Europeană sunt legate de reluarea negocierilor comerciale cu SUA, nu pentru impunerea de tarife noi sau mai ridicate, ci pentru reducerea tarifelor existente în comerțul bilateral.
Szijjártó a argumentat că impunerea unor tarife de răspuns ar duce automat la scumpirea produselor americane importate, ceea ce s-ar traduce prin creșteri de prețuri semnificative pentru consumatorii europeni. El a menționat că, în cazul Ungariei, acceptarea listei propuse de Comisia Europeană ar însemna o creștere imediată a prețurilor de circa 18 miliarde de forinți (aproximativ 46 milioane de euro).
►►► UE ripostează: Tarife dure pentru produsele americane, de la whisky la hârtie igienică
Alte state membre gândesc la fel?
Potrivit ministrului, mai multe state membre ale Uniunii Europene împărtășesc poziția Ungariei. El a criticat Comisia pentru lipsa unei abordări proactive, menționând că „ar fi fost posibil să se poarte negocieri serioase cu administrația americană de luni de zile, să se prezinte propuneri concrete și să se ajungă la un acord bazat pe acestea”.
Szijjártó a adăugat că UE ar fi trebuit să reducă tariful de import pentru industria auto americană, de la 10% la 2,5%, ceea ce ar fi putut preveni escaladarea conflictului comercial.
►►► Studiu | Cum este văzută Ungaria de vecinii ei? Rezultate surprinzătoare
Critici și la adresa relațiilor comerciale UE–China
Ministrul a abordat și tema cooperării comerciale dintre Europa și China, reiterând că actuala conducere a Comisiei Europene este „nepotrivită pentru sarcina sa”. Drept exemplu negativ, el a adus în discuție tarifele impuse asupra industriei chineze de mașini electrice, catalogând această măsură drept „o politică economică ideologică” care poate cauza daune economice masive.