Primul clip video de promovare a învăţământului superior românesc în afara ţării a fost lansat pe 12 mai 2021 de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Ministerul Educaţiei.

Clipul se adresează tinerilor din străinătate, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, interesaţi să urmeze un program de studiu în universităţile din România.

Realizat sub umbrela StudyinRomania, clipul are ca obiectiv prezentarea oportunităţilor pe care România le oferă studenţilor internaţionali şi este, totodată, primul pas în strategia de rebranding a platformei, scrie Agerpres.

Materialul este disponibil pe canalul YouTube şi pe pagina oficială de Facebook a platformei StudyinRomania. Are şi o versiune scurtă pentru TV şi alte canale media cu audienţă internaţională.

Clipul video a fost realizat în cadrul proiectului „Calitate în învăţământul superior: internaţionalizare şi baze de date pentru dezvoltarea învăţământului românesc”. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) derulat în perioada 2018 – 2022.

Cu toate acestea, am depistat cel o puțin o eroare. Laura Codruța Kövesi nu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, ci a primit diploma de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Kövesi și-a susținut, în schimb, teza de doctorat la universitatea timișoreană în decembrie 2011.

Oricine poate verifica CV-ul fostei șefe a DNA și poate constata eroarea. Cum să ai încredere, ca străin, să vii la studii în România dacă materialul de promovare conține informații eronate? Începând de la min 00.40 până la 00.53 puteți găsi minciuna. „… or the same Law School in Timișoara where the current European Chief Prosecutor graduated. Yes, she is Romanian!”

Verbul folosit în videoclipul de prezentare „to graduate”, adică a absolvi o facultate, nu înseamnă a-ți lua doctoratul.

De fapt, tot videoclipul este un îndemn pentru studenții care vor să viună să învețe într- țară ieftină, să mănânce și să bea bine , dar și să petreacă serios în cluburi. Nu vezi în acest material de promovare nimic despre facilitățile din universități. În schimb, se face reclamă numărului mare de paturi din căminele studențești.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și al International Consortium of Investigative Journalism. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?