Zece mii de euro contrafăcuți, aduși din Italia în România de o grupare din Baia Mare

Joi, 6 februarie, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Satu Mare și Maramureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au pus în executare mai multe mandate de aducere și au efectuat trei percheziții domiciliare în Maramureș, într-un dosar ce vizează o grupare specializată în plasarea de monedă falsă.

În urma perchezițiilor la domiciliu, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor cinci telefoane mobile, informează un comunicat al Poliției.

Conform anchetelor, persoanele vizate ar fi introdus în România, din Italia, în august 2019, 10.000 de euro contrafăcuți, pe care i-ar fi plasat în județele Satu Mare și Maramureș, prin achiziționarea de dispozitive de pe un site online pe care ulterior le-ar fi revândut.

În urma audierii, față de cei trei bărbați, de 28, 29, respectiv 43 de ani, toți din Baia Mare, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Aceștia vor fi prezentați instanței, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Poliția subliniază că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?