Mama, tata, bunicii sunt considerați de mulți o povară. Suntem absorbiți de rutina zilnică și în loc să-i prețuim și să-i sprijinim pe cei mai importanți oameni din viața noastră îi abandonăm. Iar uneori e prea târziu pentru regrete…

Astăzi sunt la pământ. Ei bine, mama unei bune prietene este internată într-un centru pentru îngrijirea bătrânilor situat în pădure.

Maria m-a invitat într-o excursie la munte și mi-a spus că i-ar plăcea să-i vizităm mama, o idee care mi-a plăcut foarte mult. Astfel, ieri în zori am împachetat câteva lucruri într-o mică valiză și am așteptat-o să vină să mă ia.

Era o frumoasă zi de primăvară și viața înflorea peste tot în jurul nostru. Cireșii sălbatici își deschid în mod magnific florile în aerul răcoritor al pădurii.

Maria a oprit mașina într-o parcare mare și a spus:

– Am ajuns, dragă, acum te invit să facem o plimbare pe jos până la centrul medical, doar doi kilometri pe o cărare cu iarbă din inima pădurii.

Vă imaginați cât de mult mi-a plăcut să merg pe jos, chiar mi-am dat jos încălțămintea. Desculță pe iarba mătăsoasă, o bucurie atât de mare!

– Maria, te superi dacă te rog să facem liniște, până ajungem la centru, vreau să meditez asupra unui lucru.

– Pui ceva la cale, nu-i așa?, a întrebat.

Am zâmbit și nu am spus nimic. Cu o zi înainte, eu și Maria am avut o discuție foarte tensionată privind boala Alzheimer și m-a contrazis când i-am spus că ”Dragostea rezolvă totul”…

În fața noastră era o poartă uriașă din lemn cu o sonerie și o cameră video deasupra. S-a deschis automat și o clădire frumoasă, cu o mulțime de ferestre, a apărut în fața noastră.

O doamnă corpolentă ne-a dus în camera mamei Mariei. Femeia stătea pe un fotoliu pierdută în gânduri, nu a făcut vreo mișcare sau vreun gest. Parcă nici nu-și dădea seama că suntem acolo.

Maria a luat câteva lucruri și le-a înghesuit în sertarele patului, apoi întorcându-se către mama ei a spus: ”Îmi pare rău mamă, Daniel nu te vrea acasă. Te iubesc, dar căsnicia mea cu Daniel e totul pentru mine”.

Am observat lacrimi în ochii bătrânei femei, iar gura ei s-a deschis într-un silențios zâmbet amar.

Dar Maria mi-a spus că mama ei are Alzheimer, m-am gândit. M-a mințit. De ce?

Nu pot să-mi motivez gestul, însă m-am apropiat de femeie, am îmbrățișat-o și i-am spus: ”Vă iubesc!”. Brusc ochii ei s-au umplut cu lacrimi și cu o voce slabă mi-a spus: ”Mulțumesc!”.

M-am întristat atât de mult și am întrebat-o pe Maria: – Ce se întâmplă aici?

– Nu este treaba ta, nu înțelegi? Oamenii bătrâni sunt inutili, nu voi renunța niciodată la soțul meu pentru ea, el nu o poate suferi”, a spus nervoasă.

– De ce?

– Pentru că ea nu poate fi de niciun ajutor, hai să încheiem subiectul!, a răspuns ea.

Nu mi-a venit să cred. O consideram pe Maria o persoană minunată, dar ea își tratează mama ca și cum ar fi un nimic! Mama ei este o femeie abandonată la un centru medical pentru bătrâni bolnavi de Alzheimer, deși este sănătoasă.

Două săptămâni mai târziu am auzit la știri: ”O mamă de 82 de ani abandonată și-a luat viața la centrul medical X…”. Mama Mariei.

ENGLISH VERSION

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

error: ?