A murit George H. W. Bush. Fostul preşedinte american avea 94 de ani

Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al familiei, citat sâmbătă dimineaţa, 1 decembrie, de Reuters şi dpa.

George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993).

În anul 2012, acesta a anunţat că suferă de o formă a bolii Parkinson.

Soţia fostului preşedinte republican, Barbara Bush, a murit pe 17 aprilie anul acesta.

Înainte de a fi ales în funcţia de preşedinte, George H.W. Bush a fost pilot în Marina americană, decorat pentru serviciile sale, a îndeplinit funcţia de congressman, a fost delegat la Naţiunilor Unite, preşedinte al Partidului Republican, reprezentant la Beijing şi director al CIA.

Absolvent al Universităţii Yale, George H.W. Bush şi-a început cariera în politică în funcţia de preşedinte al filialei Partidului Republican în Comitatul Harris, Texas.

Mandatul său în funcţia de preşedinte al Statelor Unite a început la data de 20 ianuarie 1989.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"