Academia de Poliție: Studenți la Crimă Organizată au luat licența pe sub mână

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Gabriel Ștefan Dascălu pentru infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea dacă s-au obținut pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Dascălu este asistent universitar al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și a fost prins pentru că la examenul de licență din 2017 le-a dat unor viitori polițiști subiectele de examen.

El a participat la elaborarea subiectelor la disciplina Combaterea Criminalității Organizate pentru sesiunea de licență din iulie 2017.

Cu o zi înainte de examenul din 4 iulie 2017, el a dat subiectele de examen la doi studenți.

Aceștia le-au transmis mai departe colegilor de grupă. Ca urmare, 30 dintre cei 32 de studenți care au participat la examenul de licență la specialitatea respectivă au obținut nota 9,70 la examen și au promovat examenul de licență.

În 2017, asistentul universitar avea un salariu de 3.750 de lei pe lună, iar soția sa, 2.000.

Dascălu a fost ofițer în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Biroul de Combatere a Criminalității Organizate, până în 2015 când a devenit cadru didactic la Academia de Poliție.

Dascălu a recunoscut faptele și a fost de acord cu pedeapsa propusă de către procurorii DNA: un an și șase luni de închisoare.

Pedeapsa urmează să fie aplicată abia peste doi ani, conform acordului încheiat cu DNA.

Profesorul de la Academia de Poliție va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector III și Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"