Skip to content

Acțiune de amploare în UE pentru depistarea mașinilor FURATE. În România au fost recuperate 32

Pe parcursul a trei zile, Poliţia Română a desfăşurat, în cooperare cu autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene, investigaţii pentru combaterea furturilor de autovehicule şi traficarea acestora. Astfel, au fost găsite 32 de vehicule urmărite naţional sau internaţional.

Poliția recomandă persoanelor care doresc să achiziţioneze un autoturism second-hand din târgurile de profil sau de pe Internet, să fie prudente şi să solicite vânzătorului prezentarea documentelor de identitate.

Poliţişti de investigaţii criminale, rutieri şi de ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat, în perioada 25 – 27 septembrie, pentru combaterea furturilor şi traficului internaţional cu autovehicule reclamate furate.

Activităţile fac parte din acţiunea internaţională ‘JPO AUSTROCAR’, desfăşurată simultan, în statele membre ale Uniunii Europene.

În cadrul operaţiunii, au fost organizate acţiuni în trafic şi în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand şi controale la punctele de lucru ale societăţilor comerciale ce au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor şi comercializarea subansamblelor rezultate.

La nivel naţional, au fost identificate 32 de vehicule urmărite în bazele de date naţionale şi internaţionale.

Astfel, 8 erau reclamate ca furate din Marea Britanie, 5 din Belgia, 5 din Spania, 4 din Italia, 3 din Germania, 2 din Franţa şi câte una era reclamată ca sustrasă din Polonia, Olanda, Bulgaria, Ungaria, respectiv din România. Autovehiculele identificate au fost indisponibilizate, în vederea efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliţia Română, pentru repatrierea acestora către persoanele vătămate.

Persoanelor care doresc să îşi achiziţioneze un autoturism second-hand din târgurile de profil sau dintre cele oferite spre vânzare pe site-urile de internet specializate li se recomandă să fie prudente, să solicite vânzătorului prezentarea documentelor de identitate.

De asemenea, este recomandat să urmărească ca datele de identificare ale autoturismului înscrise în documentele de provenienţă să coincidă cu cele ştanţate pe şasiul vehiculului, întrucât există riscul ca aceste autovehicule să fie furate, iar cumpărătorul să rămână fără bunul în cauză.

Totodată, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 771 de persoane, 112 autovehicule și 29 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

În perioada 21 – 28 septembrie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 477 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 85 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 137 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 10 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 13 documente, au fost găsite 72 de autovehicule și 5 plăcuțe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 294 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 29 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 38 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 18 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 40 de autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și 16 documente semnalate de România.