Angajaţii din AUSTRIA vor putea alege o zi din an în care să îşi ia “concediu personal”

Angajaţii vor putea alege o zi din an în care să îşi ia “concediu personal”, din motive private sau religioase, a anunţat marţi Guvernul, în urma unei dispute legale privind Vinerea Mare, informează Agerpres.

Totuşi, această zi nu reprezintă o nouă zi liberă, ci una pe care angajaţii trebuie să şi-o ia din cota anuală de zile de concediu, a explicat guvernul de dreapta.

Decizia a fost determinată de faptul că luna trecută Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis împotriva actualei legi austriece, care permite doar membrilor anumitor confesiuni creştine – mai ales protestanţi – să îşi ia liber în Vinerea Mare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că legea anterioară este discriminatorie, dat fiind faptul că Vinerea Mare este o zi normală de lucru pentru majoritatea angajaţilor din această ţară predominant catolică.

Pentru a rezolva problema, guvernul de dreapta a decis că angajaţii vor putea să-şi programeze o zi de concediu pe an fără să solicite aprobarea angajatorului.

Reprezentanţii bisericilor catolică şi protestantă au salutat noua dispoziţie, considerând-o deschisă faţă de minorităţi.

“Mă bucur că membrii altor comunităţi religioase au acum ocazia de a sărbători într-o zi, la libera lor alegere”, a declarat episcopul luteran Michael Buenker.

În elaborarea noii politici, guvernul a rezistat cererilor venite din partea diferitelor părţi de a permite tuturor să îşi ia liber în ziua de Vinerea Mare, argumentând că acest lucru ar dăuna afacerilor.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?