Anglia: Închisoare pe viață pentru un român care și-a omorât din gelozie concubina

Miercuri, 20 iunie 2018, o instanță din Londra l-a condamnat pe un român în la 28 de ani de închisoare pentru crimă.

Genu Armeanu, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat în urma unui proces care a durat trei zile pentru că a ucis-o pe Elisabeta Lăcătușu. A fost nevoie de numai 15 minute pentru ca juriul să ajungă la un verdict unanim.

Românul a primit condamnare pe viață, dar poate fi eliberat după minim 28 de ani. Elisabeta Lăcătușu avea 44 de ani când a fost omorâtă pe 3 ianuarie 2018, în jurul orei șapte seara.

A așteptat-o în acea seară în fața casei ei de pe Norfolk Road, Ilford, și a înjunghiat-o de 19 ori în abdomen și în gât și a plecat. Femeia a murit în câteva minute.

Ambulanța a ajuns după zece minute și timp de șase minute au încercat să o țină în viață, dar rănile erau atât de grave încât nu s-a mai putut face nimic.

Atât Genu Armeanu, cât și Elisabeta Lăcătușu erau bunici. Se cunoșteau din Vaslui de când erau copii. Cei doi s-au reîntâlnit în Anglia în 2015. Elisabeta locuia cu fiica ei în chirie într-un imobil. Genu Armeanu era persoana care colecta banii de chirie.

La sfârșitul verii lui 2017, arată Poliția Metropolitană, familia Elisabetei a aflat despre relația ei cu Armeanu, dar nu a fost încântată și astfel femeia a pus capăt relației.

Prima reacție a acestuia a fost că el se va sinucide, dar apoi a amenințat că o va ucide. Ea a încercat să-l calmeze, deși era înspăimântată, și a decis să nu meargă la poliție pentru că nu credea că va deveni violent.

La începutul lui decembrie 2017, prin fiica sa, Elisabeta i-a transmis lui Armeanu că vrea doar să fie lăsată în pace. La scurt timp de la despărțire, ea a spus familiei că bărbatul a început să o aștepte în fața restaurantului din Upton Park unde ea lucra. Din această cauză, un coleg a început să o ducă acasă noaptea târziu, la sfârșitul schimbului, cu mașina.

În timpul anchetei, polițiștii au descoperit că Armeanu o suna de zeci de ori zilnic sau îi trimitea mesaje spunându-i cât o iubește. A trimis chiar și familiei un mesaj în care spunea că o va omorî.

În ziua fatală, camerele de supraveghere l-au surprins pe Armeanu așteptând-o pe Elisabeta pe Norfolk Road. Imediat cum a văzut-o, a ieșit de după o dubiță și a întrebat-o ceva. Discuția părea calmă când brusc el a scos un cuțit și a înjunghiat-o.

Femeia a strigat după ajutor și s-a luptat cu el, dar Genu Armeanu a prins-o cu brațul stâng de cap și gât și a început să o înjunghie din nou. La un moment dat, Elisabeta a reușit să scape, dar bărbatul a fugit după ea și a prins-o. Este posibil să o fi înjunghiat din nou, apoi a împins-o și a plecat calm, lăsând la locul crimei cuțitul.

Atacul a durat 30 de secunde. La câteva ore după crimă, Armeanu i-a dat un mesaj unui prieten în care a spus că a omorât-o pe femeie. Acesta s-a dus cu informația la poliție.

Românul a fost arestat a doua zi dimineață din apartamentul său din Newham.  În timpul procedurilor de amprentare Armeanu a spus: „Am fost împreună un an. Știu ce am făcut. Am făcut-o din dragoste. Am aflat că se vedea cu altcineva”.

Ofițerii l-au pus să descrie crima. „Nu sunt prea multe de spus, doar că am iubit-o atât de mult încât nu puteam trăi cu gândul că ea se vedea cu altcineva așa că m-am gândit să o omor. Asta e tot”, a declarat Armeanu.

El le-a mai explicat anchetatorilor că a văzut-o sărutându-se cu un coleg de muncă în fața restaurantului unde femeia lucra cu trei zile înainte de crimă. Elisabeta s-a urcat la el în mașină. A doua zi a întrebat-o ce s-a întâmplat, dar ea a negat orice aventură amoroasă cu colegul.

Genu Armeanu a mai declarat în timpul anchetei că stabilise cu Elisabeta să se mute împreună, dar în seara crimei ea a spus că nu dorește acest lucru. Polițiștii l-au întrebat ce s-a întâmplat în urma refuzului. „Ați văzut”, a fost răspunsul.

Mădălina Lăcătușu, fiica Elisabetei, a spus anchetatorilor că mama sa era o femeie extraordinară, plină de viață și un om fericit. „Viața noastră s-a schimbat complet de când ea nu mai e cu noi. Moartea ei ne-a zguduit, dar încercăm să trecem peste. Mi-e frică să ies pe stradă, am coșmaruri. După ce am îngropat-o în România, am decis să ne mutăm din acea casă”, este declarația Mădălinei publicată de Poliția Metropolitană.

Perry Benton, polițistul care s-a ocupat de caz, susține că Armeanu a plănuit atacul. „În ciuda dovezilor covârșitoare, Armeanu a refuzat să-și recunoască fapta și a târât familia victimei într-un proces în timpul căruia rudele au trebuit să retrăiască acea zi oribilă. Nu a regretat fapta”, a explicat ofițerul.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!