ANGLIA: Un român, condamnat pentru că transporta ilegal afgani într-un sarcofag

Un român a fost condamnat astăzi, 9 august, la trei ani și trei luni de închisoare pentru trafic de migranți. Judecătorii din Maidstone l-au găsit vinovat pe Nelu Spînu pentru că a încercat să transporte din Franța în Anglia doi afgani, tată și fiică, scrie Daily Mail.

Spînu, în vârstă de 23 de ani, a construit sub platforma microbuzului un spațiu în care i-a ascuns pe cei doi. Acesta era atât de mic, încât procurorii englezi l-au comparat cu un sarcofag.

Pe 20 mai 2018, românul a fost oprit în jurul orei opt seara de polițiștii de frontieră francezi în timpul unui control de rutină la Coquelles, aproape de Calais. Spînu le-a spus polițiștilor că era de trei zile pe drum, că venea din România și se îndrepta spre Blackpool.

La un control mai amănunțit au observat modificări ale podelei mașinii, dar l-au lăsat să plece ca să nu se mai obosească cu o anchetă și i-au anunțat pe colegii lor britanici, odată ce acesta intrase în Eurotunel.

Judecătorul care l-a condamnat pe Spînu a spus, în timp ce dădea sentința, că locul în care i-a ascuns pe migranți era extraordinar de periculos. Lada de lemn în care erau ascunși arăta ca un sarcofag și era prinsă de șasiul mașinii cu chingi de metal.

Pentru transportul de migranți, microbuzului Fiat, an de fabricație 2003, i s-a modificat și sistemul de evacuare a gazelor de eșapament. Acestea intrau direct în lada în care erau ascunși afganii.

Avocata lui Nelu Spînu a invocat în apărarea românului faptul că acesta a acționat stupid și e naiv. „Nu el a fost capul acțiunii. Își căuta de muncă, a sunat un bărbat care i-a spus să transporte afganii. Acesta i-a spus: « vei primi bani frumoși, nu vei avea probleme și în caz că vor fi găsiți, afganii vor fi ridicați de poliție, nu tu și ți se va da drumul»”, a pledat avocata.

Instanța a considerat că aceste modificări puteau duce la decesul victimelor și că este necesar ca traficanților de migranți să li se dea pedepse serioase. De exemplu, în 2001 un șofer olandez de TIR a fost condamnat de aceeași instanță 14 ani. În camionul său au fost găsiți 58 de chinezi. Toți, sufocați.

În ultimul timp, Franța și Marea Britanie au intensificat controalele asupra microbuzelor și TIR-urilor pentru a stopa fluxul de migranți ilegali, dar și al drogurilor.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"