Zoll-ul german nu se dezminte. Arnold Schwarzenegger a fost reţinut miercuri, 17 ianuarie 2024, de vameşii germani pe aeroportul din München. Măsura luată împotriva fostului guvernator al Californiei a fost confirmată pentru DPA de un purtător de cuvânt al Zoll.
Informația a fost prezentată inițial în Bild. O procedură pentru fraudă fiscală a fost iniţiată împotriva lui Schwarzenegger din cauza unui ceas de lux marca Audemars Piguet. Prețul unui asemenea ceas poate ajunge la câteva sute de mii de euro. Actorul nu declarase obiectul la sosirea în aeroportul din München și se pare că intenționa să-l lase în Uniunea Europeană.
Asemănări izbitoare între actori contemporani și personaje din trecut

„Dacă bunurile rămân în UE, trebuie plătite taxe vamale pentru ele. Este valabil pentru toată lumea”, a mai explicat purtătorul de cuvânt. El nu a precizat cât timp va petrece Schwarzenegger alături de oficialii de la Zoll-ul german, dar procedura este una îndelungată.
Potrivit Bild, Schwarzenegger călătorea spre Austria pentru a participa la o licitaţie caritabilă în beneficiul iniţiativelor climatice şi urma să asiste la o competiție de schi. După finalizarea procedurilor din Germania, el va putea să-și continue călătoria.