Fostul pușcăriaș Dan Voiculescu cere Guvernului și serviciilor secrete să ofere o atenție specială unor publicații care, spune el, nu își declară sursele de finanțare. Publicațiile menționate de fostul turnător la Securitate sunt acuzate că fac parte dintr-un grup ocult pentru a-l ajuta pe Dacian Cioloș. Nu spune nimic însă despre firmele prin care s-a făcut presă în trustul Intact, aflate în insolvență sau faliment, cu salarii neplătite.

Dan Voiculescu ar trebui în primul să ceară Guvernului ca ANAF să recupereze în totalitate prejudiciul de 60 de milioane de euro pentru care a fost condamnat.

Dan Voiculescu ar trebui să plătească salariile restante de sute de mii de euro zecilor de jurnaliști care au lucrat pentru el.

Dan Voiculescu ar trebui să explice cum a ajuns peste noapte un off-shore din Cipru, controlat de el, creditor al firmei care edita Jurnalul Național fără să ceară instanței acest lucru.

Pe blogul său, umanistul turnător a scris:Faptul că majoritatea publicațiilor din România au culoare politică nu este o noutate pentru nimeni, dar de aici până la susținerea unor interese ce doresc dezbinarea românilor (pentru a-și promova mai ușor interesele proprii) este o cale foarte lungă. Orice acțiune netransparentă care nu își declară sursele de finanțare, care nu își asumă deschis rolul partizan, merită o atenție specială din partea Guvernului și a serviciilor de informații. În același timp, actuala putere să nu se mire dacă vor înregistra scăderi în percepția publică la capitolul încredere și le recomand transparent, public, cinstit și prin asumare, să răspundă la aceste pericole prin acțiuni concrete”.

Atacul lui Voiculescu face parte dintr-o acțiune mai amplă împotriva mass-media. Liviu Dragnea a cerut Guvernului pe 30 septembrie 2018 să conceapă un proiect de lege cu scopul de a verifica finanțarea unor anumite publicații, invocând o presupusă și nereală lipsă de transparență și ignorând faptul că statul român beneficiază deja de legislație și instituții de verificare a activității economice derulate de publicații, entități cu identitate fiscală.

Este de necrezut cum un individ care a făcut pușcărie pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro, pe care nu l-a achitat, își permite să vorbească despre surse de finanțare netransparente. Ca orice comunist înflăcărat, el cere ajutorul Securității ca să-i oprească pe oponenți.

Nu intru în detalii despre instituțiile media la care turnătorul Felix face referire pentru că subiectul acestui articol este altul: insolvența Intact Publishing, care din 2011 edita Jurnalul Național, cotidian ce ani la rând a fost cea mai citită publicație din România.

Istoria insolvenței este una care ar trebui să îi facă pe procurori să cerceteze mai atent traseul banilor.

În 2011, angajații Jurnalului Național au fost anunțați că firma care edita publicația este în insolvență și că vor trebui să încheie alte contracte de muncă și de drepturi de autor .

În acea perioadă, Jurnalul Național era editat de SC Editura Intact SRL, iar noile contracte au fost încheiate cu o altă firmă a familiei Voiculescu, SC Intact Publishing SRL.

În 2012, după intrarea în insolvență, Editura Intact aflată acum în faliment, a terminat anul fiscal cu un profit de 4.312.071 după cum reiese din datele Ministerului Finanțelor.

La data în care contractele de muncă și de drepturi de autor au fost încheiate cu Intact Publishing SRL, înființată în 2010, această firmă avea deja datorii la stat. Conform unor documente de la instanță, Intact Publishing avea datorii chiar la Editura Intact SRL, dar și la alte firme din grupul de firme controlat de Voiculescu.

La începutul anului 2015, Intact Publishing a intrat în insolvență, datoriile depășind 4.000.000 de euro. Insolvența a început odată cu o executare silită pornită de firma 4 Colours Advertising care avea de primit de la Intact aproape 65.000 de lei. După numai o zi de la declanșarea procedurii, datoria a fost achitată pe 23 ianuarie 2015.

Intact Publishing și 4 Colours Advertising încheiaseră un contract pentru publicarea în 20.000 de exemplare a cărții Izbituri și Izbutiri, confesiuni și pamflete de Decebal Traian Remeș, fost deputat și ministru. El a fost condamnat la trei ani pentru corupție și a făcut pușcărie în Dosarul Caltaboșul după ce a luat șpagă 15.000 de dolari, țuică și caltaboși.

La declanșarea insolvenței, Tribunalul Municipiului București – TMB a numit pe 22 ianuarie 2015 ca administrator judiciar al Intact Publishing firma Euro Insol a lui Remus Borza. În prezent deputat independent, fost ALDE, Borza a fost condamnat în februarie 2015 la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Avocații Intact, SCA Piperea și Asociații, nu au agreat această numire și au cerut desemnarea ZRP Insolvency ca administrator judiciar, însă instanța nu a fost de acord. Cu câteva zile înainte de condamnarea lui Borza, pe 12 februarie 2015, Euro Insol a trimis TMB o cerere prin care solicită înlocuirea sa din calitatea de administrator judiciar provizoriu al Intact Publishing. Lichidatorul judiciar a fost numit până la urmă ZRP Insolvency așa cum doreau Piperea și Asociații.

SC Intact Publishing SRL, în prezent în faliment și trimisă în judecată într-un dosar penal al DNA, are ca unic asociat SC Intact Production SRL ai cărei proprietari sunt: Camelia Voiculescu, Corina Voiculescu și Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco).

Interesant este că unul dintre acționarii Grivco, Elena Sorina Costanda (Ruse), a fost urmărit de Securitate în 1976 și 1980 -1989, dar s-a asociat cu un turnător al Securității. Conform unui document al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ea nu a  colaborat cu Securitatea.

Printre creditorii Intact Publishing se numără mai multe firme controlate de Voiculescu, însă un off-shore cipriot mi-a atras atenția: Crescent Crescent Cyprus Commercial & Maritime (Cyprus) Ltd.

Începând cu 18 februarie 2015, administratorul judiciar Euro Insol a trimis prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire notificarea deschiderii procedurii insolvenței către mai mulți creditori.

La creditori interni este menționată o firmă Crescent, însă nu se dau mai multe date de identificare. La acea dată, nici la creditori externi nu este menționat Crescent din Cipru, ci o doar o singură companie de acolo, Hazlis & Rivas International Limited din Nicosia.

Pe 19 octombrie 2015, noul administrator judiciar ZRP Insolvency a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare a Intact Publishing. La anexa nr. 9 este depus un acord încheiat între Crescent din Cipru, reprezentat de Lazăr Mihai și Marions Shambartas, și Intact Publishing pentru o creanță de 2.940.552, 71 lei care urma să fie achitată în termen de un an de la data pronunțării hotărârii judecătorești de încheiere a procedurii de insolvență.

Este interesantă graba cu care oamenii lui Voiculescu doreau să-și recupereze banii de la firma lui Voiculescu, având în vedere că Intact Publishing a încălcat legea luni la rând neplătind salariile restante ale angajaților, așa cum prevedea planul de reorganizare.

Angajații Jurnalului Național aveau de primit salarii restante în cuantum de 31.000 de euro, iar jurnaliștii care aveau contracte de drepturi de autor, 192.000 de euro. Plata creanțelor salariale era prevăzută a se încheia în primul an de insolvență, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Crescent din Cipru era activ în adunarea creditorilor încă din 17 iulie 2015 unde era reprezentat prin directorul său, Mihai Lazăr. La acea adunare, firmele controlate de Voiculescu au votat împotriva desemnării Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice București (DGRFP) ca președinte al comitetului creditorilor, fiind preferată Antena TV Group.

Tot atunci, Crescent apărea ca deținând 15,8619% din totalul masei credale cu drept de vot și 20,4024% din creanțele prezente. Era pe locul doi în tabelul creanțelor, fiind depășit doar de DRGFP care avea 23,2887%.

Crescent Cyprus Commercial & Maritime (Cyprus) Ltd a fost înființată pe 16 aprilie 1984 la Nicosia și este deținută în prezent de Grivco cu 10% și C.K.G. Corporate Services Limited 90% . La un moment dat l-a avut chiar pe Voiculescu printre directori. Crescent a solicitat înregistrarea în tabelul de creanțe al Intact Publishing cu suma de 2.940.552,71 lei.

Din documentele aflate la dosarul TMB reiese că acest creditor nu a fost notificat conform legii de procedura insolvenței. Mai mult, înscrierea la masa credală s-a făcut fără ca off-shore-ul să ceară instanței acest lucru, așa cum prevede legea. Cu excepția salariaților, toți creditorii trebuie să depună cererea la grefa tribunalului .

Administratorul judiciar a analizat cererea de admitere a creanței depusă de această societate și documentele anexate în susținerea cererii și, întrucât creditorul deține o creanță certă, lichidă și exigibilă îndeplinind condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2014, a înscris-o în tabelul de creanțe împotriva debitoarei Intact Publishing SRL, întocmind în acest sens un supliment la tabelul preliminar al creanțelor care a fost depus la dosarul cauzei.”, se arată într-un document al ZRP Insolvency trimis TMB la 24 iunie 2015.

Este greu de crezut că acest off-shore din Cipru nu ar fi știut de intrarea în insolvență a Intact Publishing din moment ce unul dintre acționarii Intact Publishing este Grivco. Așa cum am precizat, Crescent îl are ca director pe Mihai Lazăr, acționar la Grivco care deține Crescent.

Alte firme care nu au știut de intrarea în insolvență a Intact Publishing s-au adresat instanței și au cerut TMB să admită creanțele, depunând la dosar contracte, facturi.

Am solicitat ZRP Insolvency să pună la dispoziție documentele din care reiese calitatea de creditor a Crescent din Cipru: facturi, contracte, așa cum au depus la dosar și alte firme, pentru că firma cipriotă nu apărea nici în lista creditorilor indispensabili.

Răspunsul ZRP Insolvency a fost că documentele din care rezultă calitatea de creditor al Crescent Cyprus se află la dosarul cauzei. Dar, la dosarul cauzei nu există nici un astfel de document. Exista doar mențiunea prin care se arăta că reprezentanții off-shore-ul cipriot s-au prezentat la sediul ZRP cu documentele care atestau calitatea de creditor, iar ZRP a acceptat cererea Crescent Maritime. Atât.

Am cerut din nou ZRP Insolvency să indice fila/filele din dosar unde sunt menționate aceste documente, dar nu am mai primit niciun răspuns. Astfel, în mod ciudat, aproape trei milioane de lei vor ajunge din nou în buzunarul lui Voiculescu. Bani care în mod cert nu vor fi folosiți pentru plata salariilor restante sau a datoriilor către stat.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.