Atentat Strasbourg. Ucigașul încă este căutat de poliție

Atacatorul care marți seară, 11 decembrie, a tras mai multe focuri de armă în centrul orașului Strasbourg, ucigând trei persoane și rănind alte 11, a fost identificat și se numește Cherif Chekatt.

Bărbatul are 29 de ani, este de origine nord-africană și s-a născut la Strasbourg.

Cherif ar fi trebuit să fie arestat cu câteva ore înainte în cadrul unei anchete, însă poliția nu l-a găsit în locuința sa.

Ministrul francez de Interne a declarat că bărbatul are antecedente penale și că în 2011 a fost condamnat la doi ani pentru că a agresat o persoană cu o sticlă spartă.

Conform autorităților, tânărul a fost încadrat la nivelul „S”, care înseamnă că este un „element religios radicalizat”.

Aproximativ 350 de membri ai forţelor speciale de poliţie şi ai armatei, susţinuţi de două elicoptere, participă la căutarea autorului atacului.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"