Audi A6 furat din Anglia, găsit de polițiștii de frontieră din Maramureș

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au identificat și oprit pentru control în data de 20 martie, în jurul orei 18.00, un autoturism marca Audi A6, condus de Carmen P., în vârstă de 30 ani, domiciliată pe raza județului Maramureș.

În urma unor verificări amănunţite efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Anglia.

Autoturismul, marca Audi A6, an fabricație 2014în valoare de 78.200 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire la furt, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Cetățean moldovean, prins la Sculeni cu un autoturism furat din Portugalia

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!