AUSTRIA: 300 de bicicliști vor merge în casele vienezilor pentru a le face teste COVID-19

Aproximativ 300 de curieri pe biciclete din Viena vor transporta teste de depistare a noului coronavirus de la locuinţele rezidenţilor la laboratoare medicale.

Anunțul a fost făcut pe 2 octombrie de un înalt oficial din domeniul sănătăţii, în contextul criticilor generate de reacţia lentă a autorităţilor din Viena în faţa pandemiei de COVID-19, informează Agerpres care preia DPA.

În capitala Austriei se înregistrează zilnic circa 300 de infectări, ceea reprezintă aproximativ 40% din numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în toatîățara în ultimele zile.

Bicicliştii vor vizita persoanele suspecte de COVID-19 la domiciliile acestora şi le vor instrui în privinţa modului de realizare a acestor teste care presupun doar o gargară, a declarat Peter Hacker în cadrul unei conferinţe de presă.

Până acum, testele erau efectuate de personalul sanitar, care recolta o probă din nasul pacientului.

Curierii urmează să transporte în fiecare zi până la 1.000 de teste cu ajutorul bicicletelor şi mopedelor, reprezentând circa o şesime din numărul zilnic al testelor efectuate în Viena pentru depistarea noului coronavirus.

Oraşul austriac a introdus de curând și un autobuz pentru stoparea focarelor pentru a testa elevii atunci când un coleg de-al lor prezintă simptome de COVID-19.

Potrivit sursei citate, vienezii au criticat autorităţile locale pentru faptul că efectuarea testelor de depistare a noului coronavirus şi primirea rezultatelor durează multe zile.

Ministrul Sănătăţii, Rudolf Anschober, a îndemnat responsabilii din Viena să reducă durata procedurii de testare la 48 de ore pentru a se alinia astfel celorlalte provincii din Austria.

AUSTRIA: Restricțiile care au intrat în vigoare începând cu 30 septembrie pentru cetățenii români sau UE care vin din România

AUSTRIA interzice petrecerile în stațiunile de iarnă și introduce noi țări pe lista zonelor cu risc

AUSTRIA: Guvernul, acționat în judecată pentru cum a gestionat cazurile de COVID-19 din Ischgl

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?