Austria va reimpune un lockdown total, începând de luni, 22 noiembrie, pentru întreaga populaţie, indiferent dacă persoanele sunt sau nu vaccinate, transmit AFP, dpa şi Reuters, preluate de Agerpres.
În plus, vaccinarea va fi obligatorie de la 1 februarie 2022 și sew prevăd amenzi pentru încălcarea acestei obligativităţi detaliile urmând să fie anunţate în săptămânile următoare.
Anunţul a fost făcut de cancelarul Alexander Schallenberg într-o conferinţă de presă în urma discuţiilor cu guvernatorii celor şapte landuri austriece. Austria are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Europa Occidentală, aproximativ 66%.
„În pofida lunilor de persuasiune, nu am reuşit să convingem suficient de mulţi oameni să se vaccineze. Este dureros că trebuie luate astfel de măsuri. Nu vrem un al cincilea val, nu vrem un al şaselea şi un al şaptelea val”, a declarat cancelarul.
În urmă cu câteva zile, cancelarul austriac afirma că nu doreşte să le impună restricţii suplimentare persoanelor vaccinate, chiar dacă ministrul Sănătăţii pledase pentru interdicţii de circulaţie pe timp de noapte.
Lockdown-ul va dura iniţial zece zile, după care ar putea fi prelungit cu cel mult 10 în urma unor evaluări. Austriecii vor avea voie să iasă din case doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la serviciu sau la medic, sau pentru a lua aer. Restaurantele şi majoritatea magazinelor vor fi închise.
Părinţilor li se cere să nu-şi trimită copiii la şcoală dacă este posibil, dar școlile vor rămâne deschise pentru copiii ale căror familii nu au alte opţiuni.
După 13 decembrie cel mai târziu, lockdown-ul va lua sfârşit pentru persoanele vaccinate sau vindecate de COVID-19. Restricțiile vor rămâne în vigoare pentru cei nevaccinaţi, a mai explicat Schallenberg.
Pe 15 noiembrie, autoritățile austriece au impus persoanelor nevaccinate un lockdown. Se pare că măsura a fost inutilă, din moment ce numărul de cazuri de infectare a atins noi recorduri.
Landurile austriece cel mai afectate de COVID-19 sunt Salzburg şi Austria Superioară. Autoritățile de aici au anunțat pe 18 noiembrie că vor impune un lockdown pentru întreaga populaţie, nu doar pentru cei nevaccinaţi și au făcut presiuni asupra guvernului federal să ia această decizie la nivelul întregii ţări. ceea ce, practic, s-a și întâmplat.
Boris Johnson: „No more fucking lockdowns!”