Autocar cu ruta Târgu Mureş – Craiova, răsturnat în județul Olt

Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, pentru salvarea a 29 de persoane care au rămas blocate într-un autocar răsturnat pe partea dreaptă, cu uşile spre zăpadă, pe un drum din judeţul Olt. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că pe Drumul Judeţean 677, între localităţile Salcia şi Pleşoiu, s-a răsturnat un autocar în care se aflau 29 de pasageri şi şoferul. Autocarul se deplasa pe ruta Târgu Mureş – Craiova.

La sosirea echipajelor, autocarul a fost găsit în afara carosabilul, răsturnat pe partea dreaptă, cu uşile blocate din cauza zăpezii, iar cele 29 de persoane se aflau în interiorul acestuia.

Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, pompierii au îndepărtat zăpada care bloca accesul către persoanele din interior.

Ulterior, toţi cei 29 de pasageri au fost evaluaţi medical şi evacuati în condiţii de siguranţă. Nicio persoană nu prezenta urme de traumă şi nu a necesitat îngrijiri medicale”, a spus Băsăşteanu.

  •