Autoturism de lux furat în 2015 din Italia, găsit la frontiera română în posesia unui băcăuan

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un băcăuan care conducea un autoturism marca Land Rover, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Italia.

În data de 21 august 2017, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetățeanul român Nicolae R., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Bacău, care conducea un autoturism marca Land Rover, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii.

La controlul de frontieră, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul, fabricat în anul 2015, figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile italiene din data de 6 septembrie 2015.

În urma celor constatate, băcăuanul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 250.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Petea în vederea continuării cercetărilor, informează Poliția de Frontieră.

Tractor furat din Italia, în valoare de circa 16.000 de euro, găsit la frontiera Borș

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!